Omul fuge de Dumnezeu când îi merge bine, nu are destulă încredere că El îi dorește cu adevărat fericirea.  Și păsările fug de om atunci când toate le merg bine.  Însă, în timp de criză, omul vede că Dumnezeu este singurul vrednic de încredere în necazul său.  Atunci se refugiază în brațele Sale și vede și își dă seama că El e bun, tandru și oferă adevărata libertate sub ocrotirea Sa.

Niciodată nu am văzut vreuna din păsările cerului, care zboară și cântă prin natură, să stea și să mă lase să o iau cu gingășie și drag în mâinile mele.  Însă când lucrurile nu mergeau chiar bine, am văzut că și mierla și pitulicea pot sta liniștite în căușul palmelor mele.

Atunci, la greu, își dau seama că ești vrednic de încredere.

Deși liberă să plece a zăbovit mai mult timp, spre marea mea desfătare.  Dacă un om se bucură de o așa încredere, cu cât mai mult Dumnezeu, Creatorul și iubitorul nostru, se bucură atunci când stăm ascultători și plini de încredere în brațele Sale pline de dragoste.