You are currently browsing the daily archive for May 22, 2012.
Mai întâi trebuie să găsești un peisaj care ți-ar place să-l pictezi sau care are ceva interesant și îți atrage atenția. Un peisaj care are un punct de atracție, un punct focal, cu lumini și umbre, sau unul care are un număr impar de obiecte dispuse asimetric. Aici pictorul mai poate deplasa unele elemente pentru o mai bună compoziție și, cu siguranță, poate elimina elemente care nu aduc nimic semnificativ picturii.
Apoi vine instalarea rapidă a șevaletului și pregătirea materialelor. (Ce repede se schimbă umbrele și trec norii frumoși!…
Urmează apoi o schiță rapidă în cărbune, cu umbrele principale și fixarea acesteia pe pânză cu spray fixativ. Se poate face schița și din pensulă, cu o culoare mai neutră diluată bine cu terebentină (siena, burt umber). Aceasta nu mai necesită fixare, se poate picta peste ea direct. E bine să faci și o fotografie de referință pentru ajustări și completări în atelier.
Dacă schița este bună, poți începe rapid cu acoperirea umbrelor și unde este cazul (mai mult când pictezi cu pensule vs. cuțit) să eviți zonele cu lumini și culori deschise, transparente. În cuțit lucrurile sunt mai ușoare întrucât poți acoperi mai ușor o culoare închisă sau o poți rade și înlocui.
Uneori, trebuie, din lipsă de timp să te mulțumești cu un tablou neterminat. Totuși, exercițiul acesta îți dezvoltă capacitatea de a fi selectiv și de distinge culorile din natură. Merită să încerci!
Recent Comments