Pe vremea când circulau galbenii de aur, cel care primea un glaben (sau mai mulți) încerca, mușcând puternic cu dinții din monedă, dacă aceasta este cu adevărat aur sau e doar bronz lustruit. Aurul bun pentru trupul acesta se încearcă tot cu dinții, este grâul, pâinea care susține viața.  În vreme de foamete o pâine valorează mai mult decât un galben. Aurul poate sclipi liniștit lângă tine dar nu-ți mai poate da viață. Aurul obișnuit este egoist, e ursuz, singuratic și dacă-l pui în pământ, când sapi și-l scoți iarăși, este tot atât cât ai pus, poate doar mai murdar.  Bobul de grâu de-l pui în pământ moare, își dă viața și miraculos din el iese un spic cu boabe înmulțite. Ești mai bogat dacă ai un bob de grâu decât un galben.  Cu răbdare, cu anii, bobul de grâu poate da grâne care valorează mult mai mult decât galbenul.

Pentru viața sufletului, Aurul bun, Bobul de grâu care ne dă viață, care și-a dat viața ca noi să trăim, Pâinea Vieții, este Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu.  El a murit pe cruce în locul nostru, a fost îngropat și a treia zi a înviat – din moartea Sa răsărind atâția creștini, aur bun, grâu pentru lumea din jur care moare de foame.

Ce frumoase sunt lanurile de grâu pictate de van Gogh. O mare de aur bun. Ieși și tu în grădina vieții tale, ca un eremit, și gândește-te la bunătatea și frumusețea lui Dumnezeu.

Mi-a plăcut mult și… încă o copie.