Oferă o floare

Ce frumos este să oferi o floare, chiar și unui om sărac.  Floarea este exprimarea unui gând frumos, este iubire încorsetată în desen , sculptură, culoare și parfum.  Este gândul gingaș pe care nu-l poți cuprinde în cuvinte.

O încercare de culoare

Nu toate lucrurile îmi reușesc.  Uneori văd așa niște culori frumoase dar atunci când încerc să le reproduc trebuie să mă resemnez.  Lucrurile și culorile reale sunt ale lui Dumnezeu, imitațiile stângace sunt ale mele.

 

Florile care strigă la mine

Cu ceva ani în urmă, tot treceam cu mașina pe lângă tufele de  Black-eyed Susan ( Rudbeckia hirta) ce creșteau pe marginea drumului.  Îmi plăceau foarte mult și parcă strigau la mine să le pictez.  Într-o bună zi, ca să scap de gura lor, 🙂 am oprit mașina și am cules un buchet.  Apoi l-am pictat, așa cum m-am priceput și eu atunci.

Ziua întâi

La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pămîntul.  Pămîntul era pustiu şi gol; peste faţa adîncului de ape era întunerec, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor. Dumnezeu a zis: „Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întunerec.  Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunerecul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întîi. (Geneza 1:1-5)

Ziua a doua

Dumnezeu a zis: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape.”  Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele cari sînt dedesuptul întinderii de apele cari sînt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.  Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua. (Geneza 1:6-8)

Ziua a treia

Dumnezeu a zis: „Să se strîngă la un loc apele cari sînt dedesuptul cerului, şi să se arate uscatul!” Şi aşa a fost.  Dumnezeu a numit uscatul pămînt, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.   Apoi Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul verdeaţă, iarbă cu sămînţă, pomi roditori, cari să facă rod după soiul lor şi cari să aibă în ei sămînţa lor pe pămînt.”

Şi aşa a fost.  Pămîntul a dat verdeaţă, iarbă cu sămînţă după soiul ei, şi pomi cari fac rod şi cari îşi au sămînţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.  Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.  (Geneza 1:9-13)

Ziua a patra

Dumnezeu a zis: „Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne cari să arate vremile, zilele şi anii; şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul.” Şi aşa a fost.  Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpînească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpînească noaptea; a făcut şi stelele.  Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pămîntul, să stăpînească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întunerec. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.   Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.  (Geneza 1:14-19)

Ziua a cincea

Dumnezeu a zis: „Să mişune apele de vieţuitoare, şi să sboare păsări deasupra pămîntului pe întinderea cerului.”

Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele cari se mişcă şi de cari mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.

Dumnezeu le-a binecuvîntat, şi a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pămînt”.  Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.

Ziua a șasea

Dumnezeu a zis: „Să dea pămîntul vieţuitoare după soiul lor, vite, tîrîtoare şi fiare pămînteşti, după soiul lor.” Şi aşa a fost.  Dumnezeu a făcut fiarele pămîntului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate tîrîtoarele pămîntului după soiul lor.

Dumnezeu a văzut că erau bune.   Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpînească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pămîntul şi peste toate tîrîtoarele cari se mişcă pe pămînt.”  Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.  Dumnezeu i-a binecuvîntat, şi Dumnezeu le-a zis: „Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pămîntul, şi supuneţi-l; şi stăpîniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pămînt.”  Și Dumnezeu a zis: „Iată că v’am dat orice iarbă care face sămînţă şi care este pe faţa întregului pămînt, şi orice pom, care are în el rod cu sămînţă: aceasta să fie hrana voastră.”  Iar tuturor fiarelor pămîntului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor cari se mişcă pe pămînt, cari au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde.” Şi aşa a fost.  Dumnezeu S’a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea. (Geneza 1:24-31)

Ziua a șaptea

Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.  În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.  Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentrucă în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.  (Geneza 2:1-3)

Frumusețea nostalgiei

Nostalgia are ceva aparte.  Ea trezește un dor, o tânjire, după lucrurile care au fost.  Ea este idealizarea trecutului, uitarea greului și a răului și amintirea doar a binelui.  Este trecutul îmbrăcat în haine frumoase.  Nostalgia ne detașează de neplăcutul și asprul care s-au scurs și simte, legată de prezent, binele care a lăsat amprente pe clipa de față.  Nostalgia face pomenirea lucrurilor dragi pierdute și recalibrează viitorul.

Am vrut să revăd câteva filme cu Charlie Chaplin.  Îmi aduceam aminte doar de clipele de haz, de umorul perceput prin ochii unui copil.  M-au dezamăgit.  În ele era și păcatul deghizat viclean, erau indicii și îndemnuri strecurate pentru ruperea barierelor morale.  Am rămas doar cu nostalgia.  Am făcut „stop cadru” („froze a frame”) și am schițat în creion, actori handicapați și casa șubredă.

Este o consemnare a frumuseții dar și a șubrezimii nostalgiei.

Ji-Hae Park

Frumusețea unui cântec creștin în mâinile și-n sufletul unui maestru, pe o vioară de Petrus Guarnerius-1735 (din câte știu 😦 ).

Ji-Hae Park are o istorie foarte interesantă.  În timpul studiilor, ca violonistă de mare succes se îmbolnăvește.  Ea spune „Scopul meu a devenit lăcomia și lipsa mulțumirii m-a făcut nerecunoscătoare.  De îndată ce mi-am curmat mulțumirea, nu mai exista nici o bucurie și nici o fericire.”  S-a îmbolnăvit de o boală mintală intrând într-o depresie profundă.  Mass-media numește experiența sa de vindecare  (după doi ani) o „novel experience”, dar multe indică spre o reală convertire la creștinism.  A renunțat (în mare) la participarea pe scenele lumii și a început să aducă speranță și mângâiere prin concertele ei în spitale și prin orfelinate.  „Cânt cu toată inima și cu toată puterea sperând să fiu mângâiată și vindecată și simt că e mult mai bine decât să investesc sute de ore de repetiție și practică în vederea competițiilor…  Există un lucru pe care mi-l doresc și pe care sper să-l am: sper că voi continua să mă surprind trezindu-mă dimineața cu anticipație și recunoștință.”  Cântă și își depune mărturia și prin biserici iar Dumnezeu i-a dat înapoi și gloria  scenei (asemenea lui Nebucadnețar).

Ce frumos este să-ți cânți viața pentru Dumnezeu…

Morile

Morile au frumusețea lor aparte.  Sunt pitorești, nostalgice și interesante.  Au fost create cu inteligență și inventivitate, punând la treabă grea atât vântul cât și apa.

Popasul magilor

Inspirat de poezia de mai jos:

The Journey of the Magi

de T.S. Eliot

‘A cold coming we had of it,

Just the worst time of the year

For the journey, and such a long journey:

The ways deep and the weather sharp,

The very dead of winter.’

And the camels galled, sore-footed, refractory,

Lying down in the melting snow.

There were times we regretted

The summer palaces on slopes, the terraces,

And the silken girls bringing sherbet.

Then the camel men cursing and grumbling

And running away, and wanting their liquor and women,

And the night-fires going out, and the lack of shelters,

And the cities hostile and the towns unfriendly

And the villages dirty and charging high prices:

A hard time we had of it.

At the end we preferred to travel all night,

Sleeping in snatches,

With the voices singing in our ears, saying

That this was all folly.

Then at dawn we came down to a temperate valley,

Wet, below the snow line, smelling of vegetation;

With a running stream and a water-mill beating the darkness,

And three trees on the low sky,

And an old white horse galloped away in the meadow.

Then we came to a tavern with vine-leaves over the lintel,

Six hands at an open door dicing for pieces of silver,

And feet kicking the empty wine-skins,

But there was no information, and so we continued

And arrived at evening, not a moment too soon

Finding the place; it was (you may say) satisfactory

All this was a long time ago, I remember,

And I would do it again, but set down

This set down

This: were we led all that way for

Birth or Death? There was a Birth, certainly,

We had evidence and no doubt. I had seen birth and death,

But had thought they were different; this Birth was

Hard and bitter agony for us, like Death, our death,

We returned to our places, these Kingdoms,

But no longer at ease here, in the old dispensation,

With an alien people clutching their gods.

I should be glad of another death.

Panseluțe

Flori frumoase, parfumate, smerite și rezistente la frig, pot înviora privirea și crește pe orice balcon. Au formatul plăcut, designul interesant și coloritul profund uimitor. Îmi plac mult aceste floricele „mustăcioase”.

Satul englezesc, Isle of Wight

Case acoperite cu paie și invadate de flori și verdeață.

Stelele căzătoare

Frumusețea scrisului

Scrisul spune mult despre scriitor.  Un scris (privind partea frumoasă) haotic, neinteligibil, poate arăta ceva din geniul scriitorului, din originalitatea lui.  Există însă un scris care dovedește din plin iubirea de frumos a autorului – scrisul ornamentat (illuminated writing).  Acesta dovedește răbdarea și meticulozitatea, creativitatea și talentul celui ce l-a pus pe hârtie.  Este un scris cu pasiune, pe îndelete, cumpătat.  Păcat că acest gen de scris se află mai mult prin muzee și colecții.

Căsuța părăsită

Nu știu pe cineva care să fi zidit o casă și să o fi luat cu el atunci când a plecat din lumea aceasta.  Chiar și falnicii faraoni egipteni și-au lăsat piramidele în urmă.  Prin aceasta toți mărturisesc că locuința permanentă este pe alte tărâmuri și că aici suntem doar pribegi, nomazi cu cortul, fie acesta de piatră, beton, cărămidă, lemn, pânză, piei de animale sau gheață.  Casa pe care o lăsăm în urmă spune doar câteva cuvinte despre cine am fost prin viața aceasta.  Casa unde mergem spune totul despre trecutul nostru.

Apostolul Pavel spunea: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică.  Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci cînd vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el.  Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.  Aşa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.  Deaceea ne şi silim să-i fim plăcuţi, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.” 2 Corinteni 5:1-10

Casa cu o cameră

În casa țărănească ce avea o singură cameră, înstrăinarea era dificilă.  Erai constrâns la conviețuire, la împăcare, la împărtășire.  Unul era patul, una era masa, una era lampa, iar zidurile erau exterioare, ele nu se așezau comod și rece între oameni.  (Știu, e o idealizare.)  Simplitatea aceasta făcea mai mult loc omeniei.  Lucrurile erau folosite în comun și  la maxim.  Inutilul își găsea puțin loc.  Casa strâmtă aduna la sfârșitul zilei sufletele trudite în jurul mesei unde atât tristețile cât și bucuriile puteau fi citite.