Întâlnirea dintre oameni este atât de scumpă.  Ne dăm seama de lucrul acesta mult mai mult atunci când trăim în izolare. Ce frumoasă este întâlnirea unor vecini, cunoscuți, prieteni când relațiile sunt bune, când se rostesc cuvinte prietenoase, când se vorbește de bine, când poți vorbi de aproape cu fața ta adevărată.  Cu atât mai frumoasă este conversația atunci când este învăluită în dragoste. Când cuvintele sunt rostite senin, cu păsare pentru celălalt.

Am ascultat nu de mult un mesaj despre prietenie.  Vorbitorul cita, dacă nu mă înșel, pe Marc Aureliu care spunea că vorbele prietenoase dovedesc încredere.

E atâta nevoie de cuvinte reale prietenoase într-o lume înstrăinată.  Mi-am propus să fiu mai prietenos, să zâmbesc mai mult la oameni.  Am încercat.  Mi-am dat seama că după atâta timp de construit ziduri de apărare prietenoșia nu e chiar așa ușoară.  Trebuie să dărâmi tipare vechi, obiceiuri, starea de „normalitate“, să ieși din carapace.

Mi-a plăcut mult un tablou de Vincent van Gogh și l-am reprodus.  Nu am putut să-mi cumpăr unul dar am putut să-mi fac o copie 🙂

În contextul unei vieți dificile, cu puțin confort, doi oameni se întâlnesc, își dau „Bună ziua.“ și duc o conversație. Un pârâiaș curge prin preajmă.  Vorbele noastre pot fi un izvor, un pârâiaș de viață, de înviorare.