You are currently browsing the category archive for the ‘desen’ category.
Barca este un obiect deosebit. Mă fascinează. E simbolul călătoriei vieții, e sibolul salvării. Ea poartă cu bine pe deasupra apelor adânci și aduce cu bine la liman. Poate că e amintirea aceea tainică despre Potop, poate că e năzuința mântuirii sufletului… Isus Hristos e barca sigură în care îți poți salva sufletul. El stă pe cruce și în mormânt, cufundat în apele morți, El e înviat pe deasupra, biruind valurile, în El și doar în El e locul de scăpare.
Din răni se târâiau cărări
în sus înspre cunună,
mare norod se-adună,
agățat în priviri
de-ale prăjinei zări.
În cer e stare de urgență,
e înecată orice evidență,
plouă de jos în sus cu sânge,
s-au înecat
heruvimi pe capac
și nimeni nu plânge,
doar Unul plânge.
E confuzie mare,
peste tot
bărci de salvare.
Pentru obținerea unor texturi sau redarea unor suprafețe, se poate folosi presărarea sării grunjoase (sau chiar fine) (de asemenea se pot presăra orice alte materiale precum nisip, așchii, talaj etc) pe culoarea udă. Sarea (și alte particule de materiale) are proprietatea de a strânge în jurul ei culoarea, lăsând în urmă (după uscare și curățare) o anumită textură. Am văzut cu o altă ocazie că și stropirea cu pensula sau periuța de dinți este de folos în acest demers. Sarea presărată poate ajuta în redarea unor licheni, betoane, tencuieli învechite, pori etc. Un desen realizat în care am folosit această tehnică poate fi văzut aici.
O mostră de textură realizată monocolor este aceasta:
Pentru o mai bună ilustrare propun un proiect (de curățenie).
Nu mi-a plăcut fărașul în poziția aceasta și l-am întors cu fața în sus.
Am mascat cu latex doar câteva firicele din mătură și în unele locuri (ex. colț stânga sus) am mascat sumar cu ceară.
Am umezit partea de jos și am colorat-o, și pe când era udă am presărat sare grunjoasă.
Cam așa se vede sarea:
Pentru a câștiga timp am uscat desenul cu uscătorul de păr (atenție la banda de mascare căci se dezlipește la căldură și e bine s-o presăm din nou să mascheze bine marginea dorită), După uscarea completă am îndepărtat sarea cu degetul și cu un prosop.
Apoi am colorat fărașul și mătura, folosind și tehnica trasării unor fire de mătură cu un obiect subțire și dur.
Am presărat ceva sare și pe făraș 🙂
Apoi am colorat fundalul și pe când era încă ud l-am presărat cu sare.
Am îndepărtat sarea și am accentuat culorile, presărând din nou sare. După uscarea completă am îndepărtat sarea și latextul.
Am adăugat detalii și am revenit cu apă și puțină culoare peste albul păstrat de latex, pentru a reduce stridența. Cam atât.
Înainte să le rup pe unele și să stau în cumpănă pentru altele, am zis să le fac o fotografie mai întâi. Au zăcut uitate (deci nu le-am simțit lipsa) ani îndelungați.
Cutia cu hobiuri.
Echilibru precar.
Portret nereușit al lui RM.
Hribi necomestibili.
La picnic.
Trecând pe acolo, mi-a plăcut mult imaginea aceasta. O familie de țărani s-a oprit din alergare. Calul paște și trage cu urechea la discuția stăpânilor. E un timp de părtășie, un timp să îl întrebi pe celălalt ce mai face. Un moment găsit pentru a da cuvinte gândului din inimă, o clipă de introspecție a familiei. Un răgaz, în zăduful vieții, în care să te bucuri de cei dragi, de prezența și vorba lor.
Ce bine e să ne mai oprim, să mai dăm un telefon părinților și să le spunem că-i iubim, că le suntem recunoscători pentru tot ce au făcut pentru noi. (Cât timp se mai poate.) Ce bine e să te oprești din drum și să le spui copiilor cât de binecuvântat ești că îi ai și ce bogat ești cu ei. Cât de frumos și îmbucurător este să repari o relație răcită, să-ți ceri iertare, să simți îmbrățișarea împăcării.
Sau, dacă dureri mari te apasă, cât de bine e să te oprești și să taci liniștit lângă cei pe care-i iubești, alinându-le durerea lor. Nu e nevoie decât de câteva clipe să te oprești din drumul tău spre sufragerie și trecând pe la poarta bucătăriei să-i spui soției tale că o iubești. Nici nu e greu să-ți ridici ochii de la supa care clocotește liniștit și să-i spui soțului tău că ți-e drag de el.
Nu e așa greu să mai formezi numărul unui prieten și să-l mai întrebi de sănătate.
În familie, am ales ca din când în când să avem „a tea party”. Stingem luminile, aprindem lumânările, și stăm împreună la o ceașcă sau două de ceai cu niște biscuiți. Nu discutăm nu-știu-ce probleme profunde ale vieții. Doar stăm împreună și ne spunem cuvinte frumoase. Decorul e cam așa:
Iată și desenul terminat.
Ce bine e să ne mai oprim și să-I spunem lui Dumnezeu cât apreciem tot binele pe care ni l-a făcut în viață și că tânjim să-L iubim cu adevărat.
Ia-ți un moment de răgaz, acum cât încă este timp.
Având de mult timp ideea desenului unei biciclete, am fost motivat s-o desenez văzând pasiunea recentă a unui profesor din Oradea, pe pare-l apreciez mult. Blogul său , aproape zilnic ne oferă o mică incursiune în ceva interesant. Dedicarea aceasta este un mod de a spune mulțumesc pentru munca sa, din partea mea și a soției.
Tot peisajul rural este mai frumos 🙂
În tihnă stă securea înfiptă-n buturugă,
Calul mestecă fân în pace: azi nu mai este slugă;
Iar colo pe răzoare,
Stau nădușite pluguri sub razele de soare.
Pe flori înviorate de-al dimineții har
Vin somnoroși bondarii să soarbă din nectar.
Vântul adie lin prin tufe de măceș
Și iarba-i troienită parcă-n petale de cireș
Pe lângă drumul de căruță stropit cu bolovani
Sare șăgalnic apa sub labe de gâscani…
Bat clopote-nverzite în turle sclipitoare:
„Treziți-vă măi oameni! Azi este sărbătoare!”
Bundițe de feciori, catrințe de mândruțe,
Cârje de moșnegei, broboade de băbuțe.
Cu busuioc în mâini și flori de iasomie,
Se duc toți să ia parte, voioși, la liturghie.
Oaie să fii, nu ai gheare și colți, nu privești rece, amenințător și sălbatic. Lumea nu se teme de tine. Nu știi să fii rău. Depinzi de Altcineva, de Bunul Păstor ca să fii ocrotit și în toate ai nevoie de bunătatea și îndurarea Lui. Nu ești printre „regii” lumii acesteia, comuniunea cu ei îți indisplace și te indispune. Ce e interesant că nici Păstorului nu-i place prezența lor. El luptă împotriva lor, îi alungă.
A fi oaie nu e rău. Ai o viață liniștită. Grijile vieții acesteia le lași în seama Altuia. Oaie de ești, paști liniștită, viața este echilibrată și ai nevoile tale împlinite în tihnă și din plin. Noaptea dormi fără spaime, ziua n-o trăiești încruntată. Oaia nu oftează, ci doar rumegă liniștită bunătatea Celui care veghează asupra ei.
Omul este, chiar la maturitate, ca un copil cu multe nevoi în viața lui, dependent de Dumnezeu. Unii aleg să încerce singuri, alții vin cu încredere, în rugăciune, la Dumnezeu, Tatăl nostru din ceruri, și-I aduc înaintea Lui nevoile, lipsurile, dorințele, cererile. Dumnezeu Însuși ne îndeamnă să venim cu încredere la El: „Cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide. Căci oricine cere capătă; cine caută găsește; și celui ce bate i se deschide. Cine este omul acela dintre voi care, dacă-i cere fiul său o pâine, să-i dea o piatră? Sau dacă-i cere un pește, să-i dea un șarpe? Deci dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da lucruri bune celor ce I le cer!” (Matei 7:7-11)
Acestea două lasă (după părerea mea) cele mai frumoase urme artistice pe obiectele de care suntem înconjurați.
AQUARELE 
Recent Comments