Uneori viața este furtunoasă și perspectiva mohorâtă. Nu mai știi unde să te adăpostești de ploaia de necazuri care vine în rafale peste tine. Poți învăța ceva de la copaci. Singura lor opțiune este să-și păstreze locul și să nădăjduiască în Cel care este Domn și peste furtună. Uneori sunt sfâșieri, alte ori adânci umiliri. Sunt zbuciumări sau freamăte. În cele din urmă răsare iarăși soarele și pacea se așterne, puterile se refac și statura devine mai robustă.

Dumnezeu este locul în care poți să stai neclintit și cu siguranță că rădăcinile sunt agățate de ceea ce nu se clatină. Suferința n-o înțelege nimeni deplin de partea aceasta de cer, dar este ceva în ea, ceva tainic care aduce slavă și creștere celui care rezistă cu bine prin ea.

Bunul Dumnezeu să vă dea harul să rezistați până iese iarăși soarele!