picassoguernica

Suferința este evidența că în noi toți este un ideal, un concept cu privire la felul în care trebuie să fie lucrurile. Dacă ar fi fost evoluție, acest concept, acest ideal nu ar fi putut exista, căci forma, condiția vieții de acum ar fi fost aspirația și culmea înaintării ființelor, a vieții și n-ar fi putut apărea acel etalon de bine cu care să comparăm și să ne realizăm deznădejdile. Însă suferința ne aduce mereu aproape gândul că lucrurile nu sunt așa cum ar fi trebuit să fie. Suferința ne aduce înapoi gândul la Dumnezeu. Noi știm cum ar fi trebuit să fie viața, cu toții tânjim după acea stare pe care n-o putem ajunge, pe care am pierdut-o și a cărei reminiscențe ne sunt etalon de fericire. Paradisul pierdut, lumea creată la început de Dumnezeu, în care l-a așezat pe om e de neșters, înfierată pe veci în conștientul omului și este culmea năzuințelor omenești. Noi știm că ar trebui să fie viață la nesfârșit și iată este moarte – nici unul nu scapă – și suferim. Noi știm că ar trebui să fie pace și este neliniște și război, ar trebui să fie sănătate și este boală, ar trebui să fie iubire și este ură, ar trebui să fie adevăr și iată minciuna domnește, ar trebui să fie bunătate și răutatea ne calcă mereu în picioare, ar trebui să fie credincioșie și totuși este trădare și înșelare, ar trebui să fie odihnă și totuși este trudă și osteneală, ar trebui să fie altruism și totuși este egoism, modestie și smerenie și iată mândrie și trufie. Da, suferința este cea care ne trezește la realitate și ne strigă să-L căutăm pe Cel care ne poate răscumpăra din starea în care am ajuns în rătăcirea noastră. Marcajele drumului sunt cele mai frumoase semne pe care le întâlnești când ești pierdut în ceața de pe munte, în furtuna de nisip din deșert, iar pe mare, cât de liniștitoare e lumina farului și câtă speranță aduce ea. Grea ne este suferința, ea arată cât de departe suntem de starea în care ar fi trebuit să fim. Cât de frustrantă e căci de multe ori realizăm că suntem rătăciți și totuși nu mai știm sau nu mai vrem sau nu mai avem resursele să ne întoarcem acolo unde este bine. Suferința este piatra de încercare a oricărui om. Singurul care a știut să facă față suferinței așa cum se cuvine a fost Isus Hristos. El a lăsat un exemplu incredibil: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și când era chinuit nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.” El Cel care era și este Calea înapoi spre Paradisul pierdut, S-a pierdut pe Sine – S-a dat drept preț – pentru răscumpărarea naostră. „Prin rănile Lui suntem vindecați.” Mare și frumoasă este taina suferinței.