Un Psalm politic scris acum aproximativ 2500 de ani

Psalmul 49

(Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core.)

Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele, luaţi aminte, toţi locuitorii lumii: mici şi mari, bogaţi şi săraci!  Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte, şi inima mea are gânduri pline de judecată.  Eu îmi plec urechea la pildele care îmi sunt insuflate, îmi încep cântarea în sunetul arfei.

Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii, când mă înconjoară nelegiuirea protivnicilor mei?

Ei se încred în avuţiile lor şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul, nici să dea lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
Răscumpărarea sufletului lor este aşa de scumpă, că nu se va face niciodată.
Nu vor trăi pe vecie, nu pot să nu vadă mormântul.
Da, îl vor vedea: căci înţelepţii mor, nebunul şi prostul deopotrivă pier, şi lasă altora avuţiile lor.
Ei îşi închipuiesc că veșinice le vor fi casele, că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac, ei, care dau numele lor la ţări întregi.

Dar omul pus în cinste nu dăinuieşte, ci este ca dobitoacele care se taie.
Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere, precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.
Sunt duşi ca o turmă în locuinţa morţilor, îi paşte moartea, şi în curund oamenii fără prihană îi calcă în picioare: li se duce frumuseţa şi locuinţa morţilor le este locaşul.

Dar mie Dumnezeu îmi va scăpa sufletul din locuinţa morţilor, căci mă va lua supt ocrotirea Lui.
Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva şi când i se înmulţesc vistieriile casei;
căci nu ia nimic cu el când moare: vistieriile lui nu se pogoară după el.
Să se tot creadă omul fericit în viaţă, să se tot laude cu bucuriile pe cari şi le face,
căci tot în locuinţa părinţilor săi va merge şi nu va mai vedea lumina niciodată.
Omul pus în cinste, şi fără pricepere, este ca dobitoacele pe care le tai.

Bărci în Eforie Nord

 

 

Barca este un obiect deosebit.  Mă fascinează.  E simbolul călătoriei vieții, e sibolul salvării.  Ea poartă cu bine pe deasupra apelor adânci și aduce cu bine la liman.  Poate că e amintirea aceea tainică despre Potop, poate că e năzuința mântuirii sufletului…  Isus Hristos e barca sigură în care îți poți salva sufletul.  El stă pe cruce și în mormânt, cufundat în apele morți, El e înviat pe deasupra, biruind valurile, în El și doar în El e locul de scăpare.

Portret de familie

Inspirat de Edouard Cortes.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru familia care mi-a dat-o. Cu Dumnezeu familia poate fi un colț de rai. Dragostea, credincioșia, adevărul, bunătatea, iertarea, blândețea, îngăduința, înțelegerea, smerenia, cumpătarea, respectul sunt temelie trainică.  Nu îți poți construi fericirea pe lucruri viclene.

Odă străjerului fericirii

Prin hățișul de liane

al confuziei umane

Tu, ești singura lumină

ce străpunge noaptea plină,

Doamne, și dă vieții sens.

 

Tu ești singura scăpare

din a vieții închisoare,

Tu ești singurul, o Doamne,

Vajnic Cavaler, Vestitor al nemuririi

Aprig Protector al iubirii ce-o păstrezi

și dai iubirii noastre înțeles.

 

Oh, Doamne, ce m-aș face fără Tine,

cum aș putea răzbate, Divine,

printre vrăjmașii

ce îmi pândesc pașii

și vor să ne răpească și ucidă

darul Tău de fricire în lumea de tină?

 

O, Doamne, Tată Bun, o, Împăratul vieții noastre,

Îți mulțumim împreună, cu toată familia,

că ochiul Tău e îndreptat asupra căii noastre,

că zidurile noastre sunt totdeauna înaintea Ta.

 

Ție, Cel ce ne duci înspre liman, îți mulțumim.

Tu ne păstrezi și dai iubirii noastre sens,

căci Tu ne dai puteri și vindecare

când ne amenință răni otrăvitoare.

O, Dătătorul iubirii noastre… poți să vezi

Tu ești a noastră fericire, în veci, Amin.

Cod Roșu

Din răni se târâiau cărări

în sus înspre cunună,

mare norod se-adună,

agățat în priviri

de-ale prăjinei zări.

 

În cer e stare de urgență,

e înecată orice evidență,

plouă de jos în sus cu sânge,

s-au înecat

heruvimi pe capac

și nimeni nu plânge,

doar Unul plânge.

E confuzie mare,

peste tot

bărci de salvare.