După ploaie

Peste om vin adesea necazuri și cerul vieții noastre se întunecă de nori grei.  Zilele sunt mohorâte, înfrigurate și soarele parcă uită să se mai ivească, totuși asteptând cu răbdare vedem că soarele se ivește iar.  Viața se înveselește din nou și parcă suntem mai puternici și mai plini de viață.  În cartea neprihănitului Iov sunt scrise următoarele cuvinte:

“Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.  Eu aș alerga la Dumnezeu , lui Dumnezeu i-aș spune necazul meu.  El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr.  El varsă ploaia pe pământ și trimite ape pe câmpii.  El înalță pe cei smeriți și izbăvește pe cei necăjiți.  El nimicește planurile oamenilor vicleni și mâinile lor nu pot să le împlinească.  El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor și planurile oamenilor înșelători sunt răsturnate: dau peste întuneric în mijlocul zilei, bâjbâie ziua ‘namiaza mare ca noaptea.  Astfel Dumnezeu ocrotește pe cel slab împotriva amenințărilor lor și-l scapă din mâna celor puternici.  Așa încât nedejdea sprijinește pe cel nenorocit, iar fărădelegea își închide gura.  Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu!  Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.  El face rana și tot El o leagă; El rănește și mâna Lui tămăduiește.” Iov 5:7-18