Suferința – dovadă a existenței lui Dumnezeu

Suferința este evidența că în noi toți este un ideal, un concept cu privire la felul în care trebuie să fie lucrurile. Dacă ar fi fost evoluție, acest concept, acest ideal nu ar fi putut exista, căci forma, condiția vieții de acum ar fi fost aspirația și culmea înaintării ființelor, a vieții și n-ar fi putut apărea acel etalon de bine cu care să comparăm și să ne realizăm deznădejdile. Însă suferința ne aduce mereu aproape gândul că lucrurile nu sunt așa cum ar fi trebuit să fie. Suferința ne aduce înapoi gândul la Dumnezeu. Noi știm cum ar fi trebuit să fie viața, cu toții tânjim după acea stare pe care n-o putem ajunge, pe care am pierdut-o și a cărei reminiscențe ne sunt etalon de fericire. Paradisul pierdut, lumea creată la început de Dumnezeu, în care l-a așezat pe om e de neșters, înfierată pe veci în conștientul omului și este culmea năzuințelor omenești. Noi știm că ar trebui să fie viață la nesfârșit și iată este moarte – nici unul nu scapă – și suferim. Noi știm că ar trebui să fie pace și este neliniște și război, ar trebui să fie sănătate și este boală, ar trebui să fie iubire și este ură, ar trebui să fie adevăr și iată minciuna domnește, ar trebui să fie bunătate și răutatea ne calcă mereu în picioare, ar trebui să fie credincioșie și totuși este trădare și înșelare, ar trebui să fie odihnă și totuși este trudă și osteneală, ar trebui să fie altruism și totuși este egoism, modestie și smerenie și iată mândrie și trufie. Da, suferința este cea care ne trezește la realitate și ne strigă să-L căutăm pe Cel care ne poate răscumpăra din starea în care am ajuns în rătăcirea noastră. Marcajele drumului sunt cele mai frumoase semne pe care le întâlnești când ești pierdut în ceața de pe munte, în furtuna de nisip din deșert, iar pe mare, cât de liniștitoare e lumina farului și câtă speranță aduce ea. Grea ne este suferința, ea arată cât de departe suntem de starea în care ar fi trebuit să fim. Cât de frustrantă e căci de multe ori realizăm că suntem rătăciți și totuși nu mai știm sau nu mai vrem sau nu mai avem resursele să ne întoarcem acolo unde este bine. Suferința este piatra de încercare a oricărui om. Singurul care a știut să facă față suferinței așa cum se cuvine a fost Isus Hristos. El a lăsat un exemplu incredibil: „Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și când era chinuit nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.” El Cel care era și este Calea înapoi spre Paradisul pierdut, S-a pierdut pe Sine – S-a dat drept preț – pentru răscumpărarea naostră. „Prin rănile Lui suntem vindecați.” Mare și frumoasă este taina suferinței.

Flori de gălbenele

 

Furtunile din viață

 

Oricât de bune și frumoase pot fi perspectivele unui început în viață, pe marea timpului se vor ivi furtuni și strâmtorări.  În zbuciumul mării, sub loviturile rafalelor, omul pare din ce în ce mai singur și mai uitat.  Cu siguranță nimeni nu înțelege pe deplin agonia sufletească, întrucât inima omului și sufletul său sunt locuri atât de puțin pătrunse și neumblate de alții.  Tot ce simți din ce în ce mai aproape și mai sufocant este deznădejdea,  Faci față cum poți și realizezi din ce în ce mai mult că ești neajutorat și că eforturile tale nu te scot la liman.  Atunci cauți, ți se ivește gândul unui Dumnezeu Atotputernic.  Însă cum vii la El când ai pornit în larg fără să-L mai bagi în seamă?  Oare te mai ascultă, oare îi mai pasă de tine?  Încerci mai fervent, realitatea e mai crudă, disperarea e mai mare.  Strigi către El și parcă El nu aude, parcă doarme.

Dumnezeu are planurile Sale, pe care omul nu le înțelege.  El este chiar acolo, lângă tine, aude strigătul tău.  El însă vrea să crești, să devii.   Credința ta încercată te va duce multe leghe mai departe în viață.  Dar cum e în fața morții?  Toți trebuie să trecem pe acolo.  De-L ai pe Dumnezeu în barca ta, El va face liniște și va aduce pace și în momentele acelea.  El e Căpitanul corăbiei.  El se cufundă împreună cu tine în moarte, pentru a te duce pe partea cealaltă.  Niciodată nu a părăsit corabia.  El, Isus, a gustat primul moartea și învierea, ca să ne dea încredere în iscusințele Sale.

Ucenicii lui Isus au trecut de două ori prin furtuni strașnice.  El a liniștit de fiecare dată furtuna.  Apoi ucenicii Lui, de-a lungul istoriei, au trecut prin uraganul morții și au stat liniștiți chiar și ca martiri, Isus spunând cu autoritate în viața lor: „Taci, fără gură!” și furtuna s-a liniștit.  S-au trezit deodată pe malul celălalt, în limanul după care tânjea sufletul lor  și care era tot ce căutau, tot ce nădăjduiau; împlinirea deplină și peste măsură de abundentă, incredibilă a credinței lor.

„Isus S’a suit într’o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.  Şi deodată s’a stîrnit pe mare o furtună atît de straşnică, încît corabia era acoperită de valuri. Şi El dormea. Ucenicii s’au apropiat de El, şi L-au deşteptat, strigînd: „Doamne, scapă-ne, că pierim!” El le-a zis: „De ce vă este frică, puţin credincioşilor?” Apoi S’a sculat, a certat vînturile şi marea, şi s’a făcut o linişte mare. Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: „Ce fel de om este acesta, de-l ascultă pînă şi vînturile şi marea?” (Matei 8:23-27)
„ Cînd s’a înserat, ucenicii Lui s’au coborît la marginea mării.  S’au suit într’o corabie, şi treceau marea, ca să se ducă în Capernaum. Se întunecase, şi Isus tot nu venise la ei.  Sufla un vînt puternic şi marea era întărîtată.  După ce au vîslit cam douăzeci şi cinci sau treizeci de stadii, văd pe Isus umblînd pe mare şi apropiindu-Se de corabie. Şi s’au înfricoşat. Dar Isus le-a zis: „Eu sînt, nu vă temeţi!” Voiau deci să-l ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.” (Ioan 6:16-21)

Alte tehnici

Cu această postare închei seria de lecții în acuarele.

Mai întâi ilustrarea succintă a combinării culorilor:  culorile pot fi suprapuse pe uscat, sau pot fi combinate în mediu umed.

Apoi, culorile pot fi aplicate sau ridicate cu diferite obiecte, precum șervețel de hârtie, buretele natural etc.

Ridicare șervețel:

Ridicare cu burete natural:

Rdicare sau trasare cu șervețel hârtie:

De asemenea, culoarea pote fi manipulată cu diferite obiecte la alegerea fiecăruia – nu sunt limite.

Manipularea culorii cu marginea unei bucăți de hârtie pentru acuarele:

În încheiere, mai precizez că se poate aplica culoare și cu un corp care este similar obiectului pe care vrem să-l pictăm:  Ex. o rămurică de tuia, brad, fire de iarbă; ziar, șervețel, nailon mototolite; pensule răsfirate etc.  Las imaginația fiecăruia să-și ia avânt.  🙂  Succes!

Tehnica presărării cu sare

Pentru obținerea unor texturi sau redarea unor suprafețe, se poate folosi presărarea sării grunjoase (sau chiar fine) (de asemenea se pot presăra orice alte materiale precum nisip, așchii, talaj etc) pe culoarea udă.  Sarea (și alte particule de materiale) are proprietatea de a strânge în jurul ei culoarea, lăsând în urmă (după uscare și curățare) o anumită textură.  Am văzut cu o altă ocazie că și stropirea cu pensula sau periuța de dinți este de folos în acest demers.  Sarea presărată poate ajuta în redarea unor licheni, betoane, tencuieli învechite, pori etc.  Un desen realizat în care am folosit această tehnică poate fi văzut aici.

O mostră de textură realizată monocolor este aceasta:

Pentru o mai bună ilustrare propun un proiect (de curățenie).

Nu mi-a plăcut fărașul în poziția aceasta și l-am întors cu fața în sus.

Am mascat cu latex doar câteva firicele din mătură și în unele locuri (ex. colț stânga sus) am mascat sumar cu ceară.

Am umezit partea de jos și am colorat-o, și pe când era udă am presărat sare grunjoasă.

Cam așa se vede sarea:

Pentru a câștiga timp am uscat desenul cu uscătorul de păr (atenție la banda de mascare căci se dezlipește la căldură și e bine s-o presăm din nou să mascheze bine marginea dorită),  După uscarea completă am îndepărtat sarea cu degetul și cu un prosop.

Apoi am colorat fărașul și mătura, folosind și tehnica trasării unor fire de mătură cu un obiect subțire și dur.

Am presărat ceva sare și pe făraș 🙂

Apoi am colorat fundalul și pe când era încă ud l-am presărat cu sare.

Am îndepărtat sarea și am accentuat culorile, presărând din nou sare.  După uscarea completă am îndepărtat sarea și latextul.

Am adăugat detalii și am revenit cu apă și puțină culoare peste albul păstrat de latex, pentru a reduce stridența.  Cam atât.