O tehnică deosebit de utilă în peisaje și chiar portrete este cea a zgârierii, fie pe culoarea umedă, fie pe culoarea uscată. Culoarea umedă implică mai mult presarea și trasarea, cu un obiect ascuțit, a unui desen ce se va evidenția la uscare. Ce se întâmplă? În depresiunea formată în foaia de hârtie culoarea se va aduna în cantități mai mari decât pe restul foii și va fi mai întunecată. Această tehnică este deosebit de utilă în redarea unor detalii fine cum ar fi: fire de păr, fire de iarbă, dungulițe foarte subțiri etc. De asemenea pe foaia colorată și bine uscată (de obicei cu un fond mai întunecat) se pot zgâria firicele subțiri. În acest caz, zgîrierea fiind mai abuzivă și abrazivă va descoperi albul foii. (De aceea este nevoie de o hârtie bună de cel puțin 300g/mp.)
Sculele folosite pot fi orice obiecte ascuțite: ac, lamă ( cu mare grijă), coadă de pensulă, scobitoare, coadă de pensulă ascuțită etc.
Se poate experimenta și cu o zgâriere prealabilă aplicării culorii, sau oricum vă îndeamnă imaginația 🙂
După aplicarea culorii, pe când culoarea este încă udă (nu doar umedă) se zgârie forma ramurilor, părului, ierbii etc. Rezultatul va fi cam așa:
În cele ce urmează este o demonstrație a ceea ce se poate face prin această tehnică. Cine vrea să se avânte este liber să încerce. Luminile infinite care se arată în iarbă în bătaia soarelui pot fi o provocare descurajatoare. Nu am mai inclus schițarea ci pornesc deja când desenul este realizat în creion, albul este protejat cu lichid de mascare iar fondul ierbii este stropit în culoare cu o pensulă cu părul moale și lung. (Atenție la ce e prin jur – am descoperit că ma stropit și fereastra și pereții și parchetul – ce bine că acuarelele se pot îndepărta cu apă 🙂 )
Imaginea orientativă este aceasta:
Schițat, mascat cu latex lichid, calul cu o pensulă, iarba prin stropire cu un spray în care am pus latex iar foaia am ținut-o înclinată spre colțul din drapta sus. Se va vedea mai bine la îndepărtarea latexului. Este o demonstrație în care se arată posibilitatea ajungerii la același rezultat prin mai multe tehnici sau prin combinarea acestora.
După stropirea culorilor pe care le-am considerat necesare 😦 (tot ținând foaia înclinată spre exterior spre colțul din dreapta sus) Am spray-at apă peste culoare. Aceasta a început să fuzioneze pe foaie.
Aici se vede mai bine latexul stropit pe iarbă. Am cojit latexul și aș fi putut să continui cu mici trăsături de pensulă pentru a forma alte câteva fire de iarbă și desenul ar fi putut fi gata. Dar, de dragul tehnicii zgârierii am continuat și aproape am distrus tot ce-am realizat cu latexul.
Am umezit din nou foaia și am mai adăugat culoare pentru a putea zgâria pe culoarea umedă. (Ehe!, o foaie neîntinsă bine face băltoace 😦 )
Am începtu să zgârii și pe uscat. Se pot vedea firele de iarbă realizate prin „zgârierea” pe umed.
În procesul zgârierii pe uscat.
După terminarea ierbii am curățat calul de latex și am continuat la pictarea celorlalte detalii.
În procesul pictării detaliilor (clădiri, gard, cal)
Și pictura finală:
Mi-a fugit un pic de culoare pe sub banda de mascare dar se poate remedia fie prin frecarea cu o pensulă mai aspră și cu apă curată și tamponând cu un șervețel de hârtie, fie prin răzuire și apoi netezire prin presare și frecare cu suprafața unghiei. Cam atât despre o tehnică foarte utilă.
Leave a comment
Comments feed for this article