Când vine toamna… privești la lebedele de lumină care se ridică spre celelalte țărmuri lăsând în urmă amintiri, tânjiri și… drumul deschis.  Doar albii fulgi ai părtășiei și frumoasei prietenii, smulși de vântul rece, mai plutesc alinător prin goluri împletite.  De dincolo se aude alai de nuntă…

 

Eclesiastul 3:1-11  „Toate îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de supt ceruri îşi are ceasul lui.   Naşterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; săditul îşi are vremea lui, şi smulgerea celor sădite îşi are vremea ei.  Uciderea îşi are vremea ei, şi tămăduirea îşi are vremea ei; dărîmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are vremea ei; plînsul îşi are vremea lui, şi rîsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea lui;  aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strîngerea pietrelor îşi are vremea ei; îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrăţişări îşi are vremea ei;  căutarea îşi are vremea ei, şi perderea îşi are vremea ei; păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei;  ruptul îşi are vremea lui, şi cusutul îşi are vremea lui; tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei;  iubitul îşi are vremea lui, şi urîtul îşi are vremea lui; războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are vremea ei.  Ce folos are cel ce munceşte din truda lui?   Am văzut la ce îndeletnicire supune Dumnezeu pe fiii oamenilor.  Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar şi gîndul veciniciei, măcarcă omul nu poate cuprinde, dela început pînă la sfîrşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.”