Trăind cu dorințe neîmplinite

Dorințele neîmplinite sunt parte intrinsecă a vieții noastre.  Dacă le-am avea pe toate atunci ne-am crede dumnezei.  Dar pentru că nu suntem și pentru că omul are înclinația de a crede că este, atunci este lăsată neîmplinirea în viața umană.  Ea ne aduce aminte că suntem creaturi și că depindem de Dumnezeu (chiar dacă nu vrem să recunoaștem și-L numim răutăcios: întâmplare, noroc sau natură).  Încă de la crearea omului, Dumnezeu l-a pus pe om într-o grădină în care putea să mănânce din orice pom, cu o mică excepție.  Chiar în mijlocul grădinii!!! se găsea un pom, singurul pom din care nu aveau voie să mănânce.  Era un punct intenționat de frustrare, de neîmplinire, prin care omul să-și dea seama că Dumnezeu este Stăpânul și Creatorul a toate și că El (Bunul și Iubitorul Dumnezeu) face regulile – și aceasta pentru binele și fericirea noastră.  Lucrurile trebuiau să rămână în perspectiva corectă.

Atunci când recunoști că Dumnezeu este Stăpân și că El este bun, poți trăi cu dorințe neîmplinite, știind că lucrul acesta este spre binele tău.  Privesc în urmă peste ani și-mi dau seama cu bucurie că toate neîmplinirile s-au dizolvat până la urmă în mulțumire și n-au avut decât un efect benefic asupra vieții.  Sunt atâtea împliniri în jurul nostru încât nu trebuie să fim frustrați de cele pe care nu le putem atinge.  Așa e cel mai bine!