Uneori e bine să nu-ți spui visul

M-am trezit plin de mânie și indignare.  Am avut un vis urât.  Era un biet om, handicapat, care mergea cu greu prin nisipul de la marginea mării.  Deodată, din spatele lui se apropia o namilă de om, un tâlhar, un răufăcător, care voia să-l lovească pe la spate.  Parcă nu-i ajungea bietului om condiția lui jalnică, îl păștea și o mare nenorocire, violența oamenilor.

Mai târziu, am luat culorile și am așternut în cuțit, pe un panou, visul.  L-am arătat profesoarei de pictură.  „Îmi place! Ce frumos!  Un om puternic poartă de grijă celui slab și-l ocrotește! Îmi place!”  Am tăcut.  I l-am făcut cadou.