Mai întâi de toate trebuie să fac precizarea că experiențele unui om cu Dumnezeu nu validează nicidecum sfințenia sau evlavia unui om.  Ele sunt doar semne ale harului, îndurării, bunătății și bunei-voințe a lui Dumnezeu!  Acest lucru este evident în viața poporului Israel care a fost martorul celor mai uluitoare manifestări ale lui Dumnezeu prin minuni și totuși mulți, cei mai mulți, nu au trăit după voia Lui.  Viața mea atârnă de harul Lui!

cantecul lui Moise

Voi începe cu câteva, mici și mari, și voi mai continua altă dată, cu ajutorul lui Dumnezeu.

O experiență recentă, foarte neînsemnată pentru alții dar importantă pentru mine.  Lucram ceva la renovarea unui apartament.  Terminasem în mare ce era de făcut, mai rămăseseră câteva detalii și retușuri.  Cu câteva zile în urmă cumpărasem o bandă de hărtie pentru mascare și o folosisem în parte, iar acum aveam nevoie de ea.  Nu mai știam dacă am luat-o de acolo sau nu.  Aveam mare nevoie de ea și am căutat-o, așa cum poate vi s-a întâmplat și vouă, peste tot și pe unde nici prin gând nu mi-ar fi trecut să o pun și de două sau trei ori în același loc (că poate mi-a scăpat din vedere), peste tooot.  M-am dat bătut.  Mi-a venit în gând să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute.  Am închis ochii și I-am spus cam așa: „Doamne, te rog ajută-mă să găsesc banda aceasta.”   Am deschis ochii și m-am îndreptat după ușa de la sufragerie, loc unde căutasem și unde pe parchet zăcea un carton pe care-l pusesem să nu cadă vopsea pe jos.  Am ridicat cartonul și banda era acolo.  Atunci I-am mulțumit lui Dumnezeu și I-am zis, aproape cutremurându-mă: „Doamne, cât de aproape ești de mine, Tu ești aici, mi-ai ascultat rugăciunea și m-ai îndreptat spre locul unde s-o găsesc. Mulțumesc.”  Este extraordinar cât de aproape de noi este Dumnezeu și cât de promptă poate fi intervenția Lui.

Odată, înainte de 89, m-am uitat în frigider și era gol.  I-am spus lui Dumnezeu „Doamne, frigiderul este gol.”  M-am dus la serviciu și prin jur de ora 14, dau un telefon părinților mei ca să văd ce mai fac.  Mama răspunde la telefon și spune: „Vezi că pe la 12 (parcă) ți-am pus ceva la conductorul de la tren, mergi la gară la ora 18 și ia ce ți-am trimis.”  Eu nu vorbisem de ceva vreme cu ei și nici habar nu aveau nimic de discuția mea cu Dumnezeu.

Mă duc la gară la timpul indicat și ce să vezi, două sacoșe maaari, pline de bunătăți: cartofi, carne de vițel, brânză și multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum.  Am făcut febră musculară (literal) cărându-le.  M-am gândit, „Doamne, ce mare ești, eu ți-am spus nevoia mea, însă Tu, chiar cu timp înainte, ai pregătit toate aceste pentru mine ca să ajungă exact la momentul potrivit la mine.” Părinții mei locuiau la oraș (acum doar mama) și Dumnezeu a trimis prin diferiți oameni bunătățile de care aveam să am nevoie atunci. Acestea toate erau deja pe drum când eu am sunat.

Altă dată, nu mai avem bani, chiar se terminaseră.  Împreună cu soția mea, ne-am plecat pe genunchi și i-am spus Tatălui Dumnezeu că nu mai avem bani.  Apoi am mers în seara aceea la biserică, întrucât era program.  Era o zi de joi.  Aveam cu mine o sacoșă „de 1 leu” în care duceam Biblia.  După slujba de la biserică, ne-am întors acasă.  Dimineața, am plecat la serviciu și soția mea mi-a pus un sandwich în pungă.  La prânz, când să scot sandwich-ul să-l mănânc, zăresc pe fundul pungii un pătrățel mic, care era o bancnotă de 100 de lei împăturită strâns ca un pătrățel cu laturile de vreo 2 cm.  Nici nu puteam să mă bucur deplin până nu am ajuns acasă ca s-o întreb pe soțioara mea dacă știe ceva despre aceasta.  Nu avea nici o idee, dar amândoi am realizat că Dumnezeu a făcut o minune și ne-a trimis banii de care aveam nevoie.  Dumnezeu este aproape de cei în necaz.

Pe vremea când nu îi dădusem viața lui Dumnezeu, locuiam la marginea capitalei într-o zonă rău famată.  Erau bătăi, tâlhării și multe nelegiuiri.  Veneam noaptea cu autobuzul împreună cu alți doi colegi și când am coborât, ne-au interceptat trei vlăjgani, dintre care unul i-a pus o baionetă în gât la unul din colegi și i-a zis să scoată tot din buzunare.  Ce să fugi sau ce să lupți, n-aveam nici o șansă. După ce i-au luat ce avea, l-a izbit cu capul în gură.  L-a luat și pe al doilea coleg la rând și același scenariu.  Eu în acest timp, având în buzunar 100 de lei și ceva mondede am strecurat mâna în buzunar și i-am luat și i-am băgat în slip (râdeți voi, dar banii aceia erau pentru mine vitali) și mă rugam lui Dumnezeu să mă scape.  Mi-a venit rândul.  Cuțitul în gât: „Scoate ce ai prin buzunare!”  I-am întors buzunarele pe dos.  Îmi zice: „Ia sari în sus!”  M-am îngrozit gândindu-mă la monezile mele.  Săltam și eu ușurel pe vârfuri.  Îmi spune: „Pleacă!”  Am plecat.  Am fost singurul nelovit și nejefuit.  Am strigat la Dumnezeu și El m-a ascultat la momentul nevoii mele, chiar dacă atunci nu îi eram prienten.  El surzește și chiar înmoiaie inima tâlharilor pentru cei care strigă către El.   Este bun și cu cel bun și cu cel rău.  De câte ori Dumnezeu ne ascultă și noi uităm de lucrurile acestea și nici măcar nu-I mulțumim…

(Sunt și momente când Dumnezeu tace.  Acelea sunt foarte grele, dar au scopul lor și Dumnezeu știe de ce o face!)

Să aveți o zi frumoasă !