You are currently browsing the monthly archive for December 2012.

fireworks

Bunul Dumnezeu să vă dea un An Nou Fericit și multă bucurie în inimă!  La Mulți Ani!

Psalmul 20

Să te asculte Domnul în ziua necazului, să te ocrotească Numele Dumnezeului lui Iacov,  să-ţi trimeată ajutor din locaşul Său cel Sfînt, şi să te sprijinească din Sion!  Să-Şi aducă aminte de toate darurile tale de mîncare, şi să primească arderile tale de tot! (Oprire.)  Să-ţi dea ce-ţi doreşte inima, şi să-ţi împlinească toate planurile tale!   Atunci noi ne vom bucura de biruinţa ta, şi vom flutura steagul în Numele Dumnezeului nostru. Domnul să-ţi asculte toate dorinţele tale!  Ştiu de acum că Domnul scapă pe unsul Său, şi-i va răspunde din ceruri, din locaşul Lui cel Sfînt, prin ajutorul atotputernic al dreptei Lui.  Unii se bizuiesc pe carăle lor, alţii pe caii lor; dar noi ne bizuim pe Numele Domnului, Dumnezeului nostru.  Ei se îndoaie şi cad; dar noi ne ridicăm şi rămînem în picioare.  Scapă, Doamne, pe împăratul, şi ascultă-ne cînd Te chemăm!

fireworks 2

tihna

În tihnă stă securea înfiptă-n buturugă,

Calul mestecă fân în pace: azi nu mai este slugă;

Iar colo pe răzoare,

Stau nădușite pluguri sub razele de soare.

 

Pe flori înviorate de-al dimineții har

Vin somnoroși bondarii să soarbă din nectar.

Vântul adie lin prin tufe de măceș

Și iarba-i troienită parcă-n petale de cireș

 

Pe lângă drumul de căruță stropit cu bolovani

Sare șăgalnic apa sub labe de gâscani…

Bat clopote-nverzite în turle sclipitoare:

„Treziți-vă măi oameni! Azi este sărbătoare!”

 

Bundițe de feciori, catrințe de mândruțe,

Cârje de moșnegei, broboade de băbuțe.

Cu busuioc în mâini și flori de iasomie,

Se duc toți să ia parte, voioși, la liturghie.

A trecut destulă vreme de când pragmaticul profit al utilului a strivit desfătarea accesorie a frumosului.  Perfecționarea funcționării, producerea în serie pentru satisfacerea cerinței, lărgirea accesibilității, astfel și greblarea bănuților ce scăpau printre degete, a dus la abandonarea frumosului accesorial.  Se pune accent doar pe ceea ce face instrumentul; ergonomia și performanța înclină balanța.  Frumosul elaborat este retezat în birourile contabilității, nu mai este rentabil.  Oamenii uită să se mai bucure de frumusețea instrumentului în sine.  Acesta devine simplificat, modest, servil, supus, robotic, rece – de aceea dispensabil când nu mai servește.  La pensie, instrumentul stă rușinat, acoperit de praf în stive, așteptând să vină poate dezmembrarea și reciclarea.

microscop

Poate deveni la fel și Cuvântul lui Dumnezeu în ziua de azi?  Îl folosim utilitarist trecând cu vederea și uitând desăvârșita Lui Frumusețe.  Citind Psalmul 119, văd un om care se desfăta în frumusețea aceasta.  Cuvântul lui Dumnezeu fiind pentru el mai mult decât un mijloc de scăpare și mântuire, Acesta era subiect de bucurare și încântare.

 

 

 

iarna

În toiul iernii, colindele răsună vestind nașterea Domnului și Mântuitorului Isus Hristos!

cu colindul si steaua

Bunul Dumnezeu să vă dea nădejdea și bucuria mântuirii și să vă umple inima cu recunoștință!  Domnul Isus este singura speranță a omenirii.

 

Mai întâi de toate trebuie să fac precizarea că experiențele unui om cu Dumnezeu nu validează nicidecum sfințenia sau evlavia unui om.  Ele sunt doar semne ale harului, îndurării, bunătății și bunei-voințe a lui Dumnezeu!  Acest lucru este evident în viața poporului Israel care a fost martorul celor mai uluitoare manifestări ale lui Dumnezeu prin minuni și totuși mulți, cei mai mulți, nu au trăit după voia Lui.  Viața mea atârnă de harul Lui!

cantecul lui Moise

Voi începe cu câteva, mici și mari, și voi mai continua altă dată, cu ajutorul lui Dumnezeu.

O experiență recentă, foarte neînsemnată pentru alții dar importantă pentru mine.  Lucram ceva la renovarea unui apartament.  Terminasem în mare ce era de făcut, mai rămăseseră câteva detalii și retușuri.  Cu câteva zile în urmă cumpărasem o bandă de hărtie pentru mascare și o folosisem în parte, iar acum aveam nevoie de ea.  Nu mai știam dacă am luat-o de acolo sau nu.  Aveam mare nevoie de ea și am căutat-o, așa cum poate vi s-a întâmplat și vouă, peste tot și pe unde nici prin gând nu mi-ar fi trecut să o pun și de două sau trei ori în același loc (că poate mi-a scăpat din vedere), peste tooot.  M-am dat bătut.  Mi-a venit în gând să mă rog lui Dumnezeu să mă ajute.  Am închis ochii și I-am spus cam așa: „Doamne, te rog ajută-mă să găsesc banda aceasta.”   Am deschis ochii și m-am îndreptat după ușa de la sufragerie, loc unde căutasem și unde pe parchet zăcea un carton pe care-l pusesem să nu cadă vopsea pe jos.  Am ridicat cartonul și banda era acolo.  Atunci I-am mulțumit lui Dumnezeu și I-am zis, aproape cutremurându-mă: „Doamne, cât de aproape ești de mine, Tu ești aici, mi-ai ascultat rugăciunea și m-ai îndreptat spre locul unde s-o găsesc. Mulțumesc.”  Este extraordinar cât de aproape de noi este Dumnezeu și cât de promptă poate fi intervenția Lui.

Odată, înainte de 89, m-am uitat în frigider și era gol.  I-am spus lui Dumnezeu „Doamne, frigiderul este gol.”  M-am dus la serviciu și prin jur de ora 14, dau un telefon părinților mei ca să văd ce mai fac.  Mama răspunde la telefon și spune: „Vezi că pe la 12 (parcă) ți-am pus ceva la conductorul de la tren, mergi la gară la ora 18 și ia ce ți-am trimis.”  Eu nu vorbisem de ceva vreme cu ei și nici habar nu aveau nimic de discuția mea cu Dumnezeu.

Mă duc la gară la timpul indicat și ce să vezi, două sacoșe maaari, pline de bunătăți: cartofi, carne de vițel, brânză și multe altele pe care nu mi le mai amintesc acum.  Am făcut febră musculară (literal) cărându-le.  M-am gândit, „Doamne, ce mare ești, eu ți-am spus nevoia mea, însă Tu, chiar cu timp înainte, ai pregătit toate aceste pentru mine ca să ajungă exact la momentul potrivit la mine.” Părinții mei locuiau la oraș (acum doar mama) și Dumnezeu a trimis prin diferiți oameni bunătățile de care aveam să am nevoie atunci. Acestea toate erau deja pe drum când eu am sunat.

Altă dată, nu mai avem bani, chiar se terminaseră.  Împreună cu soția mea, ne-am plecat pe genunchi și i-am spus Tatălui Dumnezeu că nu mai avem bani.  Apoi am mers în seara aceea la biserică, întrucât era program.  Era o zi de joi.  Aveam cu mine o sacoșă „de 1 leu” în care duceam Biblia.  După slujba de la biserică, ne-am întors acasă.  Dimineața, am plecat la serviciu și soția mea mi-a pus un sandwich în pungă.  La prânz, când să scot sandwich-ul să-l mănânc, zăresc pe fundul pungii un pătrățel mic, care era o bancnotă de 100 de lei împăturită strâns ca un pătrățel cu laturile de vreo 2 cm.  Nici nu puteam să mă bucur deplin până nu am ajuns acasă ca s-o întreb pe soțioara mea dacă știe ceva despre aceasta.  Nu avea nici o idee, dar amândoi am realizat că Dumnezeu a făcut o minune și ne-a trimis banii de care aveam nevoie.  Dumnezeu este aproape de cei în necaz.

Pe vremea când nu îi dădusem viața lui Dumnezeu, locuiam la marginea capitalei într-o zonă rău famată.  Erau bătăi, tâlhării și multe nelegiuiri.  Veneam noaptea cu autobuzul împreună cu alți doi colegi și când am coborât, ne-au interceptat trei vlăjgani, dintre care unul i-a pus o baionetă în gât la unul din colegi și i-a zis să scoată tot din buzunare.  Ce să fugi sau ce să lupți, n-aveam nici o șansă. După ce i-au luat ce avea, l-a izbit cu capul în gură.  L-a luat și pe al doilea coleg la rând și același scenariu.  Eu în acest timp, având în buzunar 100 de lei și ceva mondede am strecurat mâna în buzunar și i-am luat și i-am băgat în slip (râdeți voi, dar banii aceia erau pentru mine vitali) și mă rugam lui Dumnezeu să mă scape.  Mi-a venit rândul.  Cuțitul în gât: „Scoate ce ai prin buzunare!”  I-am întors buzunarele pe dos.  Îmi zice: „Ia sari în sus!”  M-am îngrozit gândindu-mă la monezile mele.  Săltam și eu ușurel pe vârfuri.  Îmi spune: „Pleacă!”  Am plecat.  Am fost singurul nelovit și nejefuit.  Am strigat la Dumnezeu și El m-a ascultat la momentul nevoii mele, chiar dacă atunci nu îi eram prienten.  El surzește și chiar înmoiaie inima tâlharilor pentru cei care strigă către El.   Este bun și cu cel bun și cu cel rău.  De câte ori Dumnezeu ne ascultă și noi uităm de lucrurile acestea și nici măcar nu-I mulțumim…

(Sunt și momente când Dumnezeu tace.  Acelea sunt foarte grele, dar au scopul lor și Dumnezeu știe de ce o face!)

Să aveți o zi frumoasă !

farul in noapte

Farul

Soarta mi-e Doamne, soarta tururora:

Trebuie să trec prin… ah… a morții strâmtoare.

Tu Far, Tu, Călăuza marinarilor,

Îndreaptă-mi navigarea spre țărmul cu soare,

Căci neagră e noaptea, stâncile-s ascunse,

Du-mi la liman corabia, Te rog,

O,  Bunule Isuse.

pe gtanduri

E ușor să cazi pradă melancoliei atunci când uiți că ai un cântec de cântat.  Sunt atât de multe lucruri bune de care ni se face parte zilnic.  Viață, aer, apă, adăpost, minte sănătoasă, pâine, mai mult decât pâine, grai și multe, multe altele pe care nu le merităm nicidecum.  Ce mult își doresc cei bolnavi doar lucrurile mici, neînsemnate de care beneficiem și nu știm să dăm mulțumire pentru ele.  Dacă privim la ceea ce avem (nu la ceea ce ne lipsește sau dorim), putem în felul nostru, așa cum am fost înzestrați și cum știm, să-I dăm mulțumiri lui Dumnezeu și să cântăm bunătatea și frumusețea Lui.

canta in ciuda limitelor

 

Deci putem renunța la melancolie și alege cântul.

A nins.  Lumea noastră, pentru încă o dată este imaculată.  Neprihănită priveliște… până când iar tropăim prin ea…

imaculare

libelula  pe ram

 

Fascinantă ființă. Nespus de delicată, extrem de rapidă și agilă, uneori amenințătoare, săgetează văzduhul sau încremenește în zbor deasupra unei suliți înfipte în baltă. Te uiți după ea și nu știi dacă a fost reală sau a fost nălucă. Mereu încoace și în colo, pilot ce trebuie să-și patruleze zona și să-și facă orele de practică și perfecționare. Cu ochii mari, cercetători, parcă te-ntreabă „ce ai omule de m-ai oprit dintr-ale mele zboruri?” Poate avea trupul firav, cât un fir de ață sau poate fi mai robustă, elicopter jucărie. Uimitoare! Dacă ar putea vreun apart de zbor să realizeze performanțele ei: detentă, schimbări de direcție la unghiuri uluitoare, viteză, decolare de pe loc, interceptare din zbor a altor aparate zburătoarea, încremenire în zbor, survolare la joasă înălțime – teren foarte accidentat 🙂 , atingerea și alimentarea cu apă din zbor, sincronizarea a două avioane cuplate, evitare în timp util a coliziunii, atunci industria aeronautică a ajuns perfecțiunea. Și culorile ei sunt fascinante, de la vede închis la verde deschis, albastru, violet, de la roșu-grena la roșu carmin, sidefate, metalizate, ehe, cine n-ar vrea o așa vopsea? Dreaptă ca o torpilă sau covrig ca un inel de mărgean își etalează extrema flexibilitate a trupului. Născută într-o altă lume, se ridică deasupra apei ce a umilit-o când era larvă și trăiește măreț în lumea de eter.

Prima întâlnire cu libelula a fost în copilărie. Pornit în aventura pescuitului împreună cu niște prieteni mai pricepuți, oameni ai bălților și ai apelor, am fost călăuzit pe cărările misterioase dintre ochiuri. Doar ei știau locul unde îți puteai pune piciorul fără să te scufunzi în abisurile viclene ale smârcurilor. Avertizat să nu pășesc în alt loc, mergeam cu frica în sân pe urmele lor. Îmi povestiseră de mâlul care te trage în afunduri și de care nu poți scăpa singur. Cu cât te zbați cu atât mai jos te cufunzi. Îmi spuneau de știucile cel mari cu dinții ascuțiți, de lipitorile care-ți sug sângele și de care poți scăpa doar pălmuindu-te zdravăn; somnii uriași de pe fund și peștele biban. Stuful și papura erau păduri falnice ce ne îngropau trecerea și… mirosul de baltă. Apa. Camuflată cu adâncurile ei sub mocheta de mătreața broaștei, te îmbia cu verdele ei particular să pășești ca pe nori, cu încredere, doar ca să fii înghițit, mânjit și batjocorit pentru neghiobia ta. Sub flamurile fulguitoare se vedeau petice de cer pufăind alene ghemoltoace de bumbac alb, alb. În tărâmul stăpânit de broaște, erai speriat de sperietura lor. Săreau deodată de sub pașii tăi sau te priveau suspect, cu ochii bulbucați, de sub covertura mătăsoasă și te ironizau cârâind răgușit. Mai încolo, se auzeau repetițiile. Orăcăituri cadențate, cu răspunsuri de canon, cultură de getou.

libelula

 

Aici, deoadată, am fost surprins de frumusețea libelulei, care, ca o regină își petrecea viața făcând judecată în lumea nelegiuită a țânțarilor.  Am învățat cum să o prind și prima dată tare mi-a fost frică de ea, de bâzâitul aripilor abrazive din mână, de cleștii ce ciupeau, de ochii mari, neînfricați. Am învățat să o țin de torace și astfel să vorbim mai îndelung fără să-i șifonez diafanele aripi.

Am crescut mare. I-am învățat și pe copii cum să o prindă. Te lași pe vine, te apropii tiptil, extrem de încet, și dacă libelula ta este în pauză mai mare, vii cu mâna ușor, din spate și de sub ea și … suspans. E momentul cântăririi celei mai mari decizii. Răbdarea și ghesul. Viteză, precizie sau eroare. Haț, o prinzi de coadă și rapid de torace. Apoi bucuria nestăvilită de a fi învins cu prietenie uluitoarea insectă. Te uiți în ochii ei, îi observi genialele aripi și asculți cum te dojenește: „Omule, nu fi nătâng, așa ceva, frumusețea mea, genialitatea constituției mele, nu a ieșit soios, târându-se spre mal, icnind bezmetic voind ce nu știe, din supă primordială, din baltă, evoluând aleatoriu, fără plan sau proiect. Voi cu armate de matematicieni, proiectanți, ingineri, fabricanți, formule, cercetări, cugetări și stoarceri ale minții luminate nu ați putut face așa ceva. Milioanele de ani fără o inteligență genială nu pot genera nimic. Sunt frumoasă. Cât de frumos poate fi Creatorul meu? Ai idee?” Și cugeți și îi dai dreptate. Dacă îmi place de creatură, dacă îmi place ce face El, trebuie și El, Dumnezeu să fie plăcut, frumos și genial.

detaliu libelula

peisaj Brasov iarna

un zid intre cer

De multe ori  am căutat să ajungem la fericire prin căile noastre, după convingerile și credința mulțimii, fără să atingem ceea ce ne-am dorit, doar constatând că ne nenorocim, că suntem mai nefericiți, mai goi și mai aproape de moarte.  În încercarea aceasta absurdă, sisifă, doar ne sleim ființa în deznădejde.

Totuși cerul este de atins și fericirea poate fi gustată atunci când încercăm aceasta prin Calea lui Dumnezeu.  El spune: „ Nu, mîna Domnului nu este prea scurtă ca să mîntuiască, nici urechea Lui prea tare ca să audă, ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund Faţa Lui şi-L împiedecă să v’asculte! (Isaia 59:1,2)

Dumnezeu vine cu plăcere în ajutorul nostru atunci când zidul de păcate este îndepărtat dintre noi.  Cum se poate face aceasta? Eu am făcut cam așa:  Știind că Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu a murit pe cruce pentru păcatele mele, mi-am mărturisit lui Dumnezeu toate păcatele și L-am rugat, dacă există cu adevărat, să mă ierte și să mă curățească, să-mi dea o viață nouă și dacă o va face voi trăi pentru El.  A doua zi m-am sculat cu pace în suflet, cerul s-a deschis pentru mine.  Ura s-a dus, disperarea a dispărut, pacea și bucuria s-au instalat în viața mea.

De atunci, cerul este liber deschis și Dumnezeu îmi dă împlinire, sens și îmi ascultă rugăciunile.  Nu m-aș mai întoarce la viața de sub zid pentru nimic în lume.  Acum știu cu adevărat că Dumnezeu există și că îi pasă tare mult de mine și că mă iubește.

 

 

joy of life

December 2012
M T W T F S S
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Arhivă

categorii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.