Cazemata

Hah! Stoluri și escadrile

Sfredelind se năpustesc asupra-mi!

De unele mă apăr,

Pe altele le nimicesc

Din cazemata Cuvântului Său.

Pământul se despică în părți,

Arat de-atâta cutremur.

Eu stau liniștit,

Ocrotit,

Echilibrat;

Temelia e stâncă stabilă:

Cazemata Cuvântului Său.

Se vaită timpanele,

Șuvoaie năpustesc încremeniri prin vine,

Totuși mintea mi-e lucidă,

În cazemata Cuvântului Său.

Când se așterne liniștea,

Ca pădure în omăt,

Privesc prin fereastra îngustă cerul

Și visez visuri puternic încredințate,

Pe unde de susur blând

În cazemata Cuvântului Său.

Încet seara se lasă,

Totul înverzește,

Sunt năpădit de veșnicie

ca ierburi mănoase,

În cazemata Cuvântului Său.

Sub clar de lună

O goarnă-și tânguiește stingerea.

Adorm în pace

În cazemata Cuvântului Său.

 

 

(Sursa fotografii: toate preluate de pe internet)