Melc, melc, codobelc,

Scoate coarne bourești,

Și te du la baltă,

Și bea apă caldă,

Și te du la Dunăre,

Și bea apă tulbure!

Melcul, simbol al mișcării lente, poate să ne învețe și el ceva despre viața de credință.

Fratele Richard Wurmbrand, întemnițat de comuniști, din pricina credinței sale creștine, pe o perioadă de 14 ani, spunea într-o pedică (parafrazez): „Ne uităm la unii oameni care apucă pe calea credinței creștine și vedem că în scrut timp ajung foarte departe pe Cale, progresează, se aseamănă tot mai mult cu Hristos.  Unii devin deznădăjduiți de puținul progres personal în viaț de credință.”  Și spunea dumnealui: „Nu deznădăjdui!  Dacă nu poți fi un iepure pe calea credinței, fii măcar un melc sfânt!”  Prin vorbele sale dorea să ne transmită și să ne încurajeze să nu ne dăm bătuți nicidecum.  Să mergem înainte, chiar dacă înaintăm din greu, aproape deloc.  Să stăm lângă Dumnezeu cu hotărâre să fim sfinți, să țintim sfințirea și încet încet să ne și „târâm” dar să nu renunțăm.   Așa am hotărât și eu.  Nu sunt un campion al credinței, dar chiar dacă mă poticnesc și cad, prin harul Său mă ridic iarăși, mă prind cu mâinile, mă agăț cu unghiile, mă țin cu dinții și (dacă aceștia cad sau se rup) mușc cu gingiile.  Nu este altă cale, nu este altă soluție, nu este drum înapoi.  Sufletul este tot ce am mai prețios și de el voi da socoteală înaintea lui Dumnezeu.

Dumnezeu să vă întărească și pe voi să vă țineți aproape de El.  Cu El, Tatăl nostru bun, învingem până la urmă dificultățile și ne sfârșim viața în siguranță.

Și melcii sunt vrednici de admirație.  În timp, parcurg distanțe mari și sunt capabili chiar de spectaculos.

Am fotografiat odată doi melci care au biruit înălțimea unei buturugi sincronizați, ca niște acrobați de circ.  Dumnezeu este cu noi și cu El (care ne înțelege și ne însoțește chiar în mișcarea noastră lentă) ne poate ajuta să ajungem sus în cele din urmă.

Bunul Dumnezeu să vă întărească în credință și să vă dea o zi frumoasă!