Natură cu lumină moartă

Ieri seara am aflat că a murit un prieten drag.  A rămas în urmă parfumul prieteniei, vorba liniștită, înțeleaptă, urechea lui atentă, interesul real în persoană și în discuții.  Cuvintele și gândurile adânci schimbate între noi pe teme de viață, pe lucruri esențiale, Dumnezeu, suflet, veșnicie, menire, persistă apăsând ca neaua, ușor, îndulcind gerul, amestecând mierea în amarul despărțirii.  Casa lui deschisă, vorbele bune, părtășia în jurul mesei la o bucată de pizza, îmbrățișarea de despărțire, apoi vorbele din pragul ușii, apoi cele un pic mai încolo, revenirea cu alte lucruri care trebuiau spuse, din nou luarea la revedere, întârzierea pașilor (parcă ne era greu să ne despărțim), apoi cuvinte prin geamul deschis al mașinii, „La revedere!”-ul strigat din mers, făcutul din mână până nu ne mai vedeam,  apoi bucuria plăcută cu care continuam drumul prin noapte.  S-a dus un frate în credință, un om pe care doream să-l văd și priveam cu anticipație revederile.

Eram aproape convins că voi pleca eu înaintea lui, de aceea îi spusesem ultima oară că dacă nu ne mai vedem aici să ne vedem în cer.  Credința în Domnul Isus și dragostea creștinească curată ne-a legat și încă ne mai leagă.  Și nu numai de el, ci si de toți ai lui care rămân în urmă, soție, copii, gineri și nepoți.  Bunul Dumnezeu să-i mângâie!, El Părintele tuturor mângâierilor și al îndurărilor.

Moartea… dă târcoale și nouă nu ne vine să credem că vom muri vreodată…  Nimeni nu a scăpat și nimeni nu ia seama…

Citeam în ultima vreme mai multe pe această temă.  Un muribund (Maurice) spunea: „Cine știe să moară, știe cum să trăiască.” (Ce trist că majoritatea dintre noi asimilăm lucrul acesta prea târziu ca să mai putem să trăim viața cu înțelepciune – nu mai este timp…)

Plotin, în „Tratatul despre Frumos” spunea cam așa:  „Fiecare moare cum a trăit.”  Adică va aborda moartea sa tot la fel cum a abordat și viața lui.  Și-a risipit viața, își va risipi și moartea.  A privit cu neseriozitate evenimentele vieții, la fe lva privi și evenimentul morții, când acesta se va apropia.  –  M-am întrebat, „Chiar așa e oare?” și după mai mult timp de gândire i-am dat dreptate.  Omul nu se poate schimba instantaneu.  El se va comporta așa cum l-au dăltuit anii vieții, cutumele, tabieturile, pasiunile, nebunia sau înțelepciunea lui.

Suntem nebuni când strângem lucrurile acestei lumi (și materiale) când nu putem lua nimic cu noi (nici măcar diplome sau titluri).  Totul ne este închiriat și vom da socoteală de felul cum am folosit resursele Altuia.

(Isus a mai spus ucenicilor Săi: „Un om bogat avea un ispravnic, care a fost pîrît la el că-i risipeşte averea. El l-a chemat, şi i-a zis: „Ce aud eu vorbindu-se despre tine? Dă-ţi socoteala de isprăvnicia ta, pentrucă nu mai poţi fi ispravnic.”  Ispravnicul şi-a zis: „Ce am să fac, dacă îmi ia stăpînul isprăvnicia? Să sap, nu pot; să cerşesc, mi-e ruşine.  Ştiu ce am să fac, pentruca, atunci cînd voi fi scos din isprăvnicie, ei să mă primească în casele lor.”  A chemat pe fiecare din datornicii stăpînului său, şi a zis celui dintîi: „Cît eşti dator stăpînului meu?”, O sută de măsuri de untdelemn”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul, şi şezi degrabă de scrie cincizeci.”  Apoi a zis altuia: „Dar tu, cît eşti dator?” „O sută de măsuri de grîu”, a răspuns el. Şi i-a zis: „Ia-ţi zapisul, şi scrie optzeci.”  Stăpînul lui a lăudat pe ispravnicul nedrept, pentrucă lucrase înţelepţeşte. Căci fiii veacului acestuia, faţă de semenii lor, sînt mai înţelepţi decît fiii luminii.  Şi Eu vă zic: Faceţi-vă prieteni cu ajutorul bogăţiilor nedrepte, pentruca atunci cînd veţi muri, să vă primească în corturile vecinice.  Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari. Ev.Luca 16:1-10)

(Apoi le-a zis: „Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”  Şi le-a spus pilda aceasta: „Ţarina unui om bogat rodise mult.  Şi el se gîndea în sine, şi zicea: „Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strîng rodurile.”  Iată”, a zis el, „ce voi face: îmi voi strica grînarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strînge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: „Suflete, ai multe bunătăţi strînse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănîncă, bea şi veseleşte-te!” Dar Dumnezeu i-a zis: „Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere înapoi sufletul; şi lucrurile, pe cari le-ai pregătit, ale cui vor fi?”  Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu.” Ev. Luca 12:15-21)

Lucrul pe care îl lasă un om în urma lui este bunătatea și iubirea lui și roadele acestora printre oameni.  Un nume bun, o inimă bună, o mână milostivă, curajul dreptății, adevărul, cinstea, onestitatea, iertarea și toate câte sunt balsam pentru o inimă întristată.

Ce mare mângâiere nădejdea mântuirii, învierii, a revederii…

(Un oarecare Lazăr din Betania, satul Mariei şi al Martei, sora ei, era bolnav.  Maria era aceea care a uns pe Domnul cu mir, şi I-a şters picioarele cu părul ei, şi Lazăr cel bolnav era fratele ei.  Surorile au trimes la Isus să-i spună: „Doamne, iată că acela pe care-l iubeşti, este bolnav.”  Dar Isus, cînd a auzit vestea aceasta, a zis: „Boala aceasta nu este spre moarte, ci spre slava lui Dumnezeu, pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie proslăvit prin ea.”  Şi Isus iubea pe Marta, şi pe sora ei, şi pe Lazăr.  Deci, cînd a auzit că Lazăr este bolnav, a mai zăbovit două zile în locul în care era; şi în urmă a zis ucenicilor: „Haidem să ne întoarcem în Iudea.”   „Învăţătorule”, I-au zis ucenicii, „acum de curînd căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?”  Isus a răspuns: „Nu sînt douăsprezece ceasuri în zi? Dacă umblă cineva ziua nu se poticneşte, pentrucă vede lumina lumii acesteia; dar dacă umblă noaptea, se poticneşte, pentrucă n’are lumina în el.”  După aceste vorbe, le-a zis: „Lazăr, prietenul nostru, doarme: dar Mă duc să-l trezesc din somn.”  Ucenicii I-au zis: „Doamne, dacă doarme, are să se facă bine.”  Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre odihna căpătată prin somn.   Atunci Isus le-a spus pe faţă: „Lazăr a murit.”  „Şi mă bucur că n’am fost acolo, pentru voi, ca să credeţi. Dar acum, haidem să mergem la el.”  Atunci Toma, zis Geamăn, a zis celorlalţi ucenici: „Haidem să mergem şi noi să murim cu El!”  Cînd a venit Isus, a aflat că Lazăr era de patru zile în mormînt.  Şi, fiindcă Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii.  Mulţi din Iudei veniseră la Marta şi Maria, ca să le mîngîie pentru moartea fratelui lor.  Cînd a auzit Marta că vine Isus, I-a ieşit înainte; iar Maria şedea în casă.  Marta a zis lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n’ar fi murit fratele meu!  Dar şi acum, ştiu că orice vei cere dela Dumnezeu, Îţi va da Dumnezeu.”  Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”   „Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”  Isus i-a zis: „Eu sînt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.  Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”  „Da, Doamne,” I-a zis ea, „cred că Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.”  Dupăce a spus aceste vorbe, s’a dus şi a chemat în taină pe soru-sa Maria, şi i-a zis: „A venit Învăţătorul şi te cheamă.”  Maria, cum a auzit, s’a sculat iute, şi s’a dus la El.  Căci Isus nu intrase încă în sat, ci era tot în locul unde Îl întîmpinase Marta.  Iudeii, cari erau cu Maria în casă şi o mîngîiau, cînd au văzut-o sculîndu-se iute şi ieşind afară, au mers după ea, căci ziceau: „Se duce la mormînt, ca să plîngă acolo.”  Maria, cînd a ajuns unde era Isus, şi L-a văzut, s’a aruncat la picioarele Lui, şi I-a zis: „Doamne, dacă ai fi fost aici, n’ar fi murit fratele meu.”  Isus, cînd a văzut-o plîngînd, pe ea şi pe Iudeii cari veniseră cu ea, S’a înfiorat în duhul Lui, şi S’a tulburat.  Şi a zis: „Unde l-aţi pus?” „Doamne,” I-au răspuns ei, „vino şi vezi.”  Isus plîngea.  Atunci Iudeii au zis: „Iată cît îl iubea de mult!”  Şi unii din ei au zis: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?”  Isus S’a înfiorat din nou în Sine, şi S’a dus la mormînt. Mormîntul era o peşteră, la intrarea căreia era aşezată o piatră.  „Daţi piatra la o parte,” a zis Isus. Marta, sora mortului, I-a zis: „Doamne, miroase greu, căci este mort de patru zile.”  Isus i-a zis: „Nu ţi-am spus că, dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?”  Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: „Tată, Îţi mulţămesc că M’ai ascultat.  Ştiam că totdeauna Mă asculţi; dar vorbesc astfel pentru norodul care stă împrejur, ca să creadă că Tu M’ai trimes.”  Dupăce a zis aceste vorbe, a strigat cu glas tare: „Lazăre, vino afară!”  Şi mortul a ieşit cu mînile şi picioarele legate cu făşii de pînză, şi cu faţa înfăşurată cu un ştergar. Isus le-a zis: „Deslegaţi-l, şi lăsaţi-l să meargă.”  Mulţi din Iudeii, cari veniseră la Maria, cînd au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.  Ev. Ioan 11:1-45)