Frumusețea unui tablou

Am întâlnit zilele acestea pe doamna Marusia Jaworska, autoarea volumului de poezii „Tabloul din hol”, volum născut după o grea suferință.  Îmi povestea cum, în vremea când nu avea o mărturie clară creștină, un tablou care atârna în holul locuinței a apropiat-o de Dumnezeu.  I-am cerut permisiunea să public această experiență a vieții dânsei, pusă în versuri în volumul mai sus menționat, împreună cu imaginea tabloului (aflat pe coperta volumului).  (Nu știu cine este autorul tabloului, dar, în impactul său, se apropie de cel al lui Jean-François Millet, Angelus.)

Tabloul din hol

(El va șterge orice lacrimă din ochii lor. 

Și moartea nu va mai fi.  Apocalipsa 21:4)

*

De pe muntele timpului îmi zăresc copilăria.

E departe, în vale, acoperită cu ceață…

Mama mea a murit și de-atunci bucuria

Mi-a fost vis subțire, legat cu ață.

*

La orice zvâcnire așteptam să-nfloresc

Dar lipseau când soarele cald, când cerul senin.

Doream să mă bucur, să râd, să trăiesc…

Printre gratii de gard am primit doar pelin!

*

Am târât – printre zile și lungi și mai grele –

Ciorchinii de dureri și sufletul gol

Neiubită de nimeni, nici de cer, nici de stele

Aveam un prieten de lacrimi: tabloul din hol.

*

Era în el o fată cu catrință și ie

Venită din câmp; la răscruci s-a oprit

Se roagă la troiță.  Imaginea o am vie:

În picioare, cu sapa pe umăr, aplecată smerit

*

Din trupu-i firav, însetat, plin de trudă

Se’nălța rugăciune, și privind-o știam

Că și pentru mine e Cineva să m-audă

Și să-mi dea, nu pe mama, dar tot ce n-aveam…

*

Au trecut ani și valuri amare… De-atunci eu

La fel ca țăranca la troiță, din tabloul din hol

M-am rugat și-am primit iubirea lui Dumnezeu

Și de-atunci, sufletul mi-e smerit, dar nu gol!

Se întâmplă să primesc lovituri chiar și azi.

La cruce alerg, cu inima frântă

Șiroaie de lacrimi îmi curg pe obraz,

Dar El mi le șterge și-mi dă Pacea-I Sfântă.

(20 aprilie 2008)