Prietenii mei I – fluturele

În fiecare zi mă vizitează prietenii mei și îmi urează binețe pe la geam.  Azi vi-l prezint pe frumosul Dl. Fluture.

Este amabil și fotogenic.  Stă cu amabilitate să îl fotografiez și chiar își arată aripile, dacă insist.  Mă privește în ochi cu insistență și înțelege că vreau să-l pun pe blog, așa că stă nemișcat până mă apropii cu aparatul la vreo 15 cm de el.  Țac – l-am fotografiat.

– Acum spatele, vă rog.

– Desigur.  Cum să nu?!

– Mulțumesc!

Vine în fiecare zi să-și ia porția de nectar de la florile din fața geamului.  Câteodată e grăbit și pleacă repede.  O fi având și el agenda lui – o fi încărcată ziua de azi.

Uneori, poposește mai mult și mai stăm de vorbă (Ehe, despre greutățile vieții.)  Cred că e un pic încrezut, căci tot îmi spune că înțelege, că știe el:

– Am trecut și eu pe aici.  Totul va fi bine până la urmă.

Îmi povestește de universul lui rotund când era doar un ou miiic și strâmt, de viața de vierme, umilă și cu obidă, când era omidă, de așteptarea în moarte când era nimfă, ca într-un sicriu, de înviere când a devenit fluture maiestos.

Totuși tind să-l cred, fiindcă este sincer, totuși mi-ar plăcea să o spună poate pe alt ton și un pic mai sensibil.

Mi-a spus și o ghicitoare:

– Ghici unde m-am ascuns?

Să aveți o zi frumoasă, cu credință în Dumnezeu, care v-a face ca totul să fie bine până la urmă. 🙂