După teoria antiștiințifică evoluționistă, frumusețea nu are o explicație satisfăcătoare. În realitate însă, frumusețea vine din alt tărâm, ea nu este pragmatică, nu este pământească. Ea nu este o luptă pentru supraviețuirea celui mai potrivit. Frumusețea este o risipă. Tot ce mișcă în lumea aceasta ar putea dăinui și câștiga supremație fără frumusețe. S-ar putea trăi în universul acesta precum cârtițele sau vietățile din peșteri. Tot ce e frumos este o risipire… frumoasă risipire… Frumusețea este o încântare și noi oamenii am fost proiectați (cablați) pentru frumusețe, ca să reacționăm și să răspundem în fața ei cu uluire, încântare, extaz; ca să o recunoaștem. Frumusețea este o bunăvoință spre înafară, este o picurare blândă, o dăruire, o jertfă, ea este pentru alții. Frumusețea este un gând, o faptă, o întruchipare, o căutare, o chemare; neîncorsetată în definiții ea se risipește peste noi toți.
Astăzi este, mâine se usucă.
Fără utilitate, doar cu scop decorativ:
Ea este efemeră.
Tot ce-i frumos e o comparare cu un Standard pe care noi încă nu L-am văzut. Cine L-ar vedea s-ar sfârși pe loc de atâta iubire și tânjie. Cine L-ar vedea, s-ar simți ca o gaură neagră. Frumusețea este Dumnezeu care se risipește prin lumea noastră.
4 comments
Comments feed for this article
August 8, 2012 at 11:31 pm
aquarele
Kitsch-ul, în opinia mea, nu este chiar așa de „barbaric” precum îl cataloghează unii critici de artă. Eu cred că este expresia dreptului fiecăruia de a fi om, de a crea, de a face ceva drăguț și expresia dreptului fiecăruia de a avea o fărâmă de frumusețe în lăcașul său. Știu că este o artă industrială, însă lumea tânjește după ceva – ceva care este frumos, ceva care să lumineze viața, să aducă o înseninare – lumea dorește să pună mâna, să aibă frumosul (așa cum ea îl consideră – știi, gusturile fiecăruia) în posesie. Sunt convins că nici kitsch-urile, nici capodoperele de artă nu pot satisface această sete, care de fapt este după frumusețea lui Dumnezeu. Oamenii se plictisesc repede de ele și acestea devin doar obiecte de impresionat pe alții, pe musafiri, prieteni – fiecare la nivelul social în care l-a adus viața. (Probabil, de aceea se vând și se vor vine chinezăriile.) Nesațul omenesc ar vrea să strângă la piept munții cu verdeața lor, norii pufoși, călători, apusurile de soare, furtunile, florile, gâzele, susurul apelor, zborul păsărilor, armonia cântecelor, sunetelor, animalele sălbatice în spelndoarea lor, marea și valurile, stelele și visele, gândurile frumoase, clipele, universul, viața. Acum fotografiem nebunește, hrăpăreți după frumos. (Nu degeaba reviste ca National Geographic au succes, deși sunt atee, evoluționniste, anticreștine.) E rău să strângi frumosul? Nu într-u totul. Lăcomia de frumos e rea, lăcomia după Dumnezeu, Autorul frumosului e indicată. Unii care nu au mai mult sunt așa de bucuroși de un kitsch. Unii care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt așa de bucuroși de El. Dorința mea supremă este să ajung să fiu îndrăgostit nebunește de Frumosul Dumnezeu – să nu mă mai pot gândi la nimic, să mă consume pe deplin.
LikeLike
August 9, 2012 at 9:05 am
Katia
Opera de arta evidentiaza frumosul, naturalul, supranaturalul, creatia. O lucrare de arta are un mesaj sau mai multe de transmis, supunand atentiei anumite aspecte care ochiului lipsit de perspicacitate, viziune, lumina, ar trece neobservate. Artistii, chiar daca unii refuza sa recunoasca, nu creeaza ci doar sunt sau devin mesagerii unei realitati deja create, deja existândă. Materia prima necesara producerii unei asa zise opere de arta, ne-a fost data tuturor in dar. Unora ni s-au dat si anumite calitati, bune canale de exploatare si comunicare a Creatiei, de transmitere a mesajului Creatiei inspre ceilalti. Frumosul se va naste in sufletul lor, va deveni insotitor in lumea interlopa in care sufletul este nevoit adesea sa umble.
LikeLike
August 9, 2012 at 9:14 am
Katia
Totusi, fiecare este responsabil de mesajul care trece, care curge prin el catre ceilalti. Poti fi intermediarul unui mesaj al Binelui sau poti alege sa Nu. E “libertatea” fiecaruia sa aleaga, dar pentru care va trebui sa se explice candva.
Azi semnez altfel, sper sa nu te deranjeze.
LikeLike
August 10, 2012 at 12:07 am
aquarele
LikeLike