You are currently browsing the monthly archive for August 2012.

„Curățenia nu se termină niciodată,” spunea cineva.  Curățenia nu are un sfârșit. Ea există doar în procesul de curățire.   Cum te-ai oprit din măturat și din aranjat, imediat dezordinea și praful, gunoiul încep să-și facă loc.  Parcă nu este nici o izbăvire din lupta aceasta.  Nu este nici o odihnă.

În viața de credință este cam tot așa.  Așa de bine ar fi dacă s-ar putea face curățenie în viața noastră odată pentru totdeauna.  Însă, sunt confruntat mereu cu nevoia de curățire, de spălare, de ordonare a sufletului meu.  Abia mă ridic de pe genunchi, de sub sângele curățitor, înălbitor al Domnului Isus și mă găsesc iarăși mânjit de trecerea mea prin lume, dezordonat de pierderea priorităților, îngunoiat de micii sau marii idoli ce se strecoară ca praful în viață.  O poftă aici, o lăcomie dincolo, o comoditate, un gând rău, o judecată, o minciunică, o alergare în zadar, părerea lumii, un orgoliu, o mândrie, o invidie, o zgârcenie etc. și iarăși îmi trebuie măturare și spălare în inima mea.

Domnul Isus spunea unuia dintre ucenici:„Cine s-a scăldat n’are trebuinţă să-şi spele decît picioarele, ca să fie curat de tot; şi voi sînteţi curaţi, dar nu toţi.” (Ioan 13:10)  Iar în rugăciunea Sa pentru ucenicii săi spunea: „Le-am dat Cuvîntul Tău; şi lumea i-a urît, pentrucă ei nu sînt din lume, dupăcum Eu nu sînt din lume.  Nu Te rog să-i iei din lume, ci să-i păzeşti de cel rău.  Ei nu sînt din lume, dupăcum nici Eu nu sînt din lume.  Sfinţeşte-i prin adevărul Tău: Cuvîntul Tău este adevărul.  Cum M’ai trimes Tu pe Mine în lume, aşa i-am trimes şi Eu pe ei în lume.  Şi Eu însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr.  Şi mă rog nu numai pentru ei, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine prin cuvîntul lor.”  (Ioan 17:14-20)

Search me, O God, and know my heart;
Try me, and know my anxieties;
And see if there is any wicked way in me,
And lead me in the way everlasting.” – Psalm 139:23-24

Cercetează-mă, Dumnezeule, şi cunoaşte-mi inima! Încearcă-mă, şi cunoaşte-mi gîndurile!
Vezi dacă sînt pe o cale rea, şi du-mă pe calea veciniciei!(Psalmul 139:23-24)

Să studiezi Cuvântul lui Dumnezeu ca să afli cum poți avea Pâinea și Apa Vieții, cum poți fi sare și lumină în lumea aceasta.

 

 

„Voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.”

Imaginea omului flămând, a căutătorului, a răbdării, perseverenței, a pasiunii, a vieții.

Domnul Isus cheamă pe vreo patru pescari să-L urmeze ca ucenici, iar pe toți ucenicii Săi îi îndeamnă să fie pescari de oameni, pescuindu-i pe aceștia pentru Împărăția lui Dumnezeu, pentru Rai.

Am poposit odată la marginea drumului, lângă un râu și a venit după un timp un pescar.  După câțiva ani am trecut iarăși pe acolo.  Pescarul nu mai era și nici copacii, chiar și râul părea altfel.  Când pescuiești, timpul pare că încremenește, însă nu e așa. De prinzi pește sau nu poate conta, însă pescuind îți trece viața.  Chiar eu când am trecut pe acolo eram altfel, doar amintirea a rămas neschimbată.

Am întâlnit zilele acestea pe doamna Marusia Jaworska, autoarea volumului de poezii „Tabloul din hol”, volum născut după o grea suferință.  Îmi povestea cum, în vremea când nu avea o mărturie clară creștină, un tablou care atârna în holul locuinței a apropiat-o de Dumnezeu.  I-am cerut permisiunea să public această experiență a vieții dânsei, pusă în versuri în volumul mai sus menționat, împreună cu imaginea tabloului (aflat pe coperta volumului).  (Nu știu cine este autorul tabloului, dar, în impactul său, se apropie de cel al lui Jean-François Millet, Angelus.)

Tabloul din hol

(El va șterge orice lacrimă din ochii lor. 

Și moartea nu va mai fi.  Apocalipsa 21:4)

*

De pe muntele timpului îmi zăresc copilăria.

E departe, în vale, acoperită cu ceață…

Mama mea a murit și de-atunci bucuria

Mi-a fost vis subțire, legat cu ață.

*

La orice zvâcnire așteptam să-nfloresc

Dar lipseau când soarele cald, când cerul senin.

Doream să mă bucur, să râd, să trăiesc…

Printre gratii de gard am primit doar pelin!

*

Am târât – printre zile și lungi și mai grele –

Ciorchinii de dureri și sufletul gol

Neiubită de nimeni, nici de cer, nici de stele

Aveam un prieten de lacrimi: tabloul din hol.

*

Era în el o fată cu catrință și ie

Venită din câmp; la răscruci s-a oprit

Se roagă la troiță.  Imaginea o am vie:

În picioare, cu sapa pe umăr, aplecată smerit

*

Din trupu-i firav, însetat, plin de trudă

Se’nălța rugăciune, și privind-o știam

Că și pentru mine e Cineva să m-audă

Și să-mi dea, nu pe mama, dar tot ce n-aveam…

*

Au trecut ani și valuri amare… De-atunci eu

La fel ca țăranca la troiță, din tabloul din hol

M-am rugat și-am primit iubirea lui Dumnezeu

Și de-atunci, sufletul mi-e smerit, dar nu gol!

Se întâmplă să primesc lovituri chiar și azi.

La cruce alerg, cu inima frântă

Șiroaie de lacrimi îmi curg pe obraz,

Dar El mi le șterge și-mi dă Pacea-I Sfântă.

(20 aprilie 2008)

După S.J. Butcher

Viața lui Samuel J. Butcher, părintele genului „Precious Moments” (în engleză)

Samuel John Butcher was born shortly after midnight in Jackson, Michigan on January 1, 1939. He was the third of five children who grew up in a very poor family. The family moved to Northern California when Sam was quite young, settling in rural Redding.

Most of Sam’s childhood days were spent drawing and sketching under the dining room table. At a very early age his talent was recognized by both family members and friends, but because his family was so poor, drawing materials were hard to come by. But Sam was a clever child, and soon his favorite place was a factory dump near his home where he would search for rolls of paper to draw on.

Some of Sam’s fondest memories are of his grandmother telling him Bible stories. He always had a deep interest in spiritual things and even from his earliest childhood, he painted scenes from the Bible. During his school years, he studied hard and won awards, but all of that was not enough to fill the emptiness and lack of fulfillment that he felt inside.

Then one night, in a country church, Sam heard the Good News of Salvation. He responded to the invitation and asked Jesus to come into his heart. Since that night, he decided to only use his talent for the Lord.

With his mother’s encouragement, he pursued formal art training following his high school graduation. He won a scholarship to the College of Arts & Crafts in Berkeley. Sam married his college sweetheart and the young family moved back to Michigan where Sam took a job in the shipping department of the Child Evangelism Fellowship. His first position as a real artist came when CEF promoted Sam to the art department. It was while there that he learned how to study the Bible and, as he did, he grew in grace and in the knowledge of the Lord. As he began to grow spiritually, so did his desire to reach out to people with a message of God’s love.

To convey his message, Sam began drawing the endearing teardrop-eye children he called “Precious Moments” as for family and friends. Then, for several years, Sam was seen on television as the story illustrator for the inspiration children’s program, Tree Top House, drawing his teardrop-eyed images to tell the story.

Precious Moments were introduced to the public in 1975 on inspirational greeting cards and posters, and in 1978 the first Precious Moments figurines were unveiled. But even the success of what he created did not satisfy Sam, because in his heart was a desire to honor the Lord by building the Precious Moments Chapel. Since the structure’s initial completion in 1989, millions of visitors have come to admire his work and share his faith.

Sam has never forgotten his humble beginnings. Even though he is one of America’s most beloved artists, he remains a quiet family man. Nothing means more to him than his children and grandchildren, and he takes advantage of every opportunity to make them an active part of his life and his work. (http://www.preciousmoments.com/content.cfm/butcher_story)

 

 

 

Are și iarba punctul ei de vedere 🙂

Opaițul

 

Stăteam meditând în chilie

Și-aud voce de schizofrenie:

„Sunt un opaiț de nobil seu

În sfeșnic pus să ard, să dau lumină.

Însă jertfa totală

este o sminteală,

Să ard, să dau lumină, da,

Dar să rămân și eu.”

 

Tresare albul chiliei

În agonie

Lumina nu mai ninge

Ci se unge funingine.

Spuneam cu ceva timp în urmă că am început un tablou (copie după Edouard Detaille) și că voi încerca vara aceasta să-l termin.   Cu ajutorul lui Dumnezeu l-am terminat.  (Există un moment unde trebuie să te oprești.  Evaluezi cât timp și cât efort merită să investești într-o lucrare.  Pentru acest tablou, stadiul acesta este momentul la care vreau să mă opresc.  Nu mai am timp pentru acest tablou!)  Îl lăsasem în faza  aceasta.

Acum am lucrat la jumătatea din dreapta și am adăugat detalii.

Produsul finit arată cam așa:

Acestea două lasă (după părerea mea) cele mai frumoase urme artistice pe obiectele de care suntem înconjurați.

Sunt fascinat de extraordinara frumusețe a universului, de galaxii, nebuloase, planete, nori stelari și de gaze, quasari etc.  Aceasta este incontestabil frumusețea „macro”.

Însă am găsit aceeași fascinantă frumusețe în universuri mici, precum borcanul cu majun, und s-a înfrumusețat un mucegai.

Îmi plac mult „the love birds” (agapornis: agape + ornis).  În fiecare zi vin în zbor pe deasupra locuinței în care stau (pentru o vreme) și nu e posibil să nu bag de seamă de lucrul acesta.  Mereu sunt împreună, mereu unul lângă celălalt, atât pe ram cât și în zbor.

Le place spațiul privat, ca la cei îndrăgostiți, și acolo își spun mereu cuvinte dragi în șoaptă.  Însă atunci când se hotărăsc să plece la plimbare ori în călătorie, au un prost obicei.  Încep să-și strige dragostea așa tare încât toată lumea bagă de seamă că păsările acestea sunt îndrăgostite.  Sau atunci când pleacă în călătorie au dispute cu privire la ce să ia în bagaj 🙂 , cine știe?  sau poate mereu mai au cuvinte frumoase nespuse și nu se pot abține nici chiar în public 🙂 .  Toți știm că atunci când ieși pe afară trebuie să vorbești mai tare…  (Așa bag mereu de seamă că trec pe deasupra). Poate că le e teamă într-un fel, ca atunci când această depărtare intervine între ele, să nu cumva să uite unul de dragostea celuilalt.  Cine știe…?  Tainele dragostei nu sunt totdeauna de înțeles.

Mai au o mare calitate.  Își apără cu ferocitate familia.  Sunt gata să se bată cu oricine care ar încerca să interfereze cu spațiul lor, cu cuibul lor, cu dragostea lor.  Sunt credincioase până la moarte unul celuilalt.

Îmi pare rău căci zboară prea sus și nu am nici o șansă să le prind o clipă în mână.  Și lucrul acesta e bun.  Poate că e o lecție să năzuiesc mai sus.

Aici în fotografie, el veghează pentru o vreme și când se convinge că toate lucrurile sunt OK se duce lângă aleasa lui.

Așa cum am promis ieri, vă prezint astăzi pe D-na Colibri.  Mă topește prietena aceasta.  E o albină de pasăre, mucește toată ziua – mică dar harnică.  Nu stă o clipă. E când la piață, când face mâncare, când își învață copilul – are un băiețel cam năzdrăvan.  Vai ce spaimă a mai tras drăguța când acesta a căzut din cuib drept în apă.  Mică așa cum e ea nici nu-l putea ridica la loc.  Tare s-a mai necăjit în ziua aceea.  Era să i se rupă inima de spaimă și necaz.  Așa că, a stat puțin de vorbă cu mine, a trebuit să ia și ea o pauză.  Puteai să vezi în ochii ei cât de mare nevoie avea de o ureche ascultătoare.

Îmi place de ea, căci și în necaz își păstrează un zâmbet discret, de parcă nu ar vrea să întristeze lumea aceasta cu durerea ei.  E foarte atentă când îi vorbești și înțelege îndată.

Ieri a venit la geam în zbor și mă privea în ochi, așa zburând, de la vreo două palme de loc, și am rugat-o să stea să-i fac o poză.  Ea a stat așa în zbor încremenit nu pentru una, ci pentru vreo trei poze, însă, fiind la geam plasa de țânțari, aparatul s-a focalizat pe plasă și nu a ieșit fotografia deloc.  Le-am șters.

Îmi place de d-na Colibri că e nespus de fină și cu bune maniere.  Când vine la masă, mănâncă un pic, mulțumește și apoi pleacă.  Rare ori mai stăm de vorbă.  Uneori când e obosită sau când are de cugetat câte un gând (de exemplu că nu trebuie să se îngrijoreze deloc de viața aceasta că Dumnezeui îi poată de grijă), mai stă un pic mai mult.

Oricum, tare îmi place prezența ei și o aștept cu anticipație în fiecare dimineață.

V-am spus eu ieri ce i se întâmplă cam în fiecare zi și tare aș vrea să fiu și eu ca ea, căci nu e supărăcioasă deloc.

Acesta este domnișorul Colibri Jr. (năzdrăvanus)– probabil moștenește ceva din tendința de cugetare a mamei sale.

Juniorul vă dă un sfat:

– Voi să nu faceți ca mine.  Să fiți cuminți, bine?!

Domnul, cu gușa rubinie, stă și se gândește dacă să-l disciplineze pe năzdrăvanus sau să-l ierte de data aceasta.

Astăzi v-o prezint pe D-na Gușă Roșie.

D-na Gușă Roșie este punctuală, dar într-un sens mai negativ.  Ehe, toți avem unele părți negative.  Este prietenoasă însă îi cam place să tachineze.  Vine în vizită mereu cam pe la ora mesei doamnei pe care vă v-oi prezenta mâine.  Când aceasta sosește pe la mine, la masa din fața geamului, hop! și d-na G.R.  Toate ar fi bune și așa, însă, fiind mai mare, se cam dă mare, o tachinează pe doamna mai mică și cealaltă prietenă pleacă de la masă în grabă.

Nu toți prietenii sunt perfecți, mai au și defecte.  Parcă eu nu am?  Însă calitatea ei este consecvența.  Nu lasă să treacă o zi fără să vină pe la noi, să își afirme din nou prietenia.  Probabil că are familie grea și poate soțul ei nu o înțelege și o tachinează acasă.  Cine știe?  E cam tăcută.

 

August 2012
M T W T F S S
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Arhivă

categorii

Enter your email address to follow this blog and receive notifications of new posts by email.