Nostalgia are ceva aparte.  Ea trezește un dor, o tânjire, după lucrurile care au fost.  Ea este idealizarea trecutului, uitarea greului și a răului și amintirea doar a binelui.  Este trecutul îmbrăcat în haine frumoase.  Nostalgia ne detașează de neplăcutul și asprul care s-au scurs și simte, legată de prezent, binele care a lăsat amprente pe clipa de față.  Nostalgia face pomenirea lucrurilor dragi pierdute și recalibrează viitorul.

Am vrut să revăd câteva filme cu Charlie Chaplin.  Îmi aduceam aminte doar de clipele de haz, de umorul perceput prin ochii unui copil.  M-au dezamăgit.  În ele era și păcatul deghizat viclean, erau indicii și îndemnuri strecurate pentru ruperea barierelor morale.  Am rămas doar cu nostalgia.  Am făcut „stop cadru” („froze a frame”) și am schițat în creion, actori handicapați și casa șubredă.

Este o consemnare a frumuseții dar și a șubrezimii nostalgiei.