Căsuța părăsită

Nu știu pe cineva care să fi zidit o casă și să o fi luat cu el atunci când a plecat din lumea aceasta.  Chiar și falnicii faraoni egipteni și-au lăsat piramidele în urmă.  Prin aceasta toți mărturisesc că locuința permanentă este pe alte tărâmuri și că aici suntem doar pribegi, nomazi cu cortul, fie acesta de piatră, beton, cărămidă, lemn, pânză, piei de animale sau gheață.  Casa pe care o lăsăm în urmă spune doar câteva cuvinte despre cine am fost prin viața aceasta.  Casa unde mergem spune totul despre trecutul nostru.

Apostolul Pavel spunea: „Ştim, în adevăr, că, dacă se desface casa pămîntească a cortului nostru trupesc, avem o clădire în cer dela Dumnezeu, o casă, care nu este făcută de mînă ci este vecinică.  Şi gemem în cortul acesta, plini de dorinţa să ne îmbrăcăm peste el cu locaşul nostru ceresc, negreşit dacă atunci cînd vom fi îmbrăcaţi nu vom fi găsiţi desbrăcaţi de el.  Chiar în cortul acesta deci, gemem apăsaţi; nu că dorim să fim desbrăcaţi de trupul acesta, ci să fim îmbrăcaţi cu trupul celalt peste acesta, pentruca ce este muritor în noi, să fie înghiţit de viaţă. Şi Cel ce ne-a făcut pentru aceasta, este Dumnezeu, care ne-a dat arvuna Duhului.  Aşa dar, noi întotdeauna sîntem plini de încredere; căci ştim că, dacă sîntem acasă în trup, pribegim departe de Domnul, pentrucă umblăm prin credinţă, nu prin vedere. Da, sîntem plini de încredere, şi ne place mult mai mult să părăsim trupul acesta, ca să fim acasă la Domnul.  Deaceea ne şi silim să-i fim plăcuţi, fie că rămînem acasă fie că sîntem departe de casă. Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut cînd trăia în trup.” 2 Corinteni 5:1-10