You are currently browsing the daily archive for June 19, 2012.
În casa țărănească ce avea o singură cameră, înstrăinarea era dificilă. Erai constrâns la conviețuire, la împăcare, la împărtășire. Unul era patul, una era masa, una era lampa, iar zidurile erau exterioare, ele nu se așezau comod și rece între oameni. (Știu, e o idealizare.) Simplitatea aceasta făcea mai mult loc omeniei. Lucrurile erau folosite în comun și la maxim. Inutilul își găsea puțin loc. Casa strâmtă aduna la sfârșitul zilei sufletele trudite în jurul mesei unde atât tristețile cât și bucuriile puteau fi citite.
Citind prin proverbele înțeleptului împărat Solomon, deodată, înțeleptul se întoarce către mine și îmi spune direct „N-am așternut eu, oare, în scris pentru tine sfaturi și cugetări, ca să te învăț”… (Proverbe 22:20-21a) Citind aceste cuvinte am rămas un pic șocat, el chiar a vrut să-mi transmită mie cuvintele acestea!
Există o floare chiar pentru tine.
Este o floare cum nu mai este alta. E floarea patimilor lui Isus (passion flower – Passiflora caerulea). Petalele albe vorbesc de neprihănire, coroana albastră vorbește de cer, numărul petalelor reprezintă pe cei 10 apostoli care au fost de față la răstignire (fără Petru și Iuda iscarioteanul), coroana albastră reprezintă atât cununa de spini cât și bicele care l-au brăzdat pe Domnul Isus, cele cinci stamine sunt numărul rănilor din trupul lui Isus (2 în mâini, 2 în picioare, 1 în coastă) și de asemenea au forma a cinci ciocane cu care s-au bătut cuiele, cele trei pistiluri au forma cuielor (2 în palme, 1 în picioarele suprapuse).
Patimile Domnului Isus au fost doar pentru tine, chiar pentru tine. În ele ne găsim iertarea, mântuirea, puterea unei vieți noi și nădejdea vieții veșnice. În jertfa lui Isus se găsește nectarul și seva unei vieți frumoase cu rost.
Froarea patimilor lui Isus este chiar pentru tine.
Recent Comments