Iarna

Frig-e pe-afară.

Se ninge prin luncă,

‘n troiene de flori,

poteci croite’n asudă,

de oameni zgribuliți în dragostea lor,

bulgări de flori

pe pături

cam strâmt odihnite.

E liniște ‘adâncă,

în zumzet prin cupe,

copacii răzleți cu brațele lor

însuflecându-se în rugă.

Doar crivățul șuieră alin și haihui

prin crengile ‘n crengi bobocite

o tainică doină și sufletul lui

din fluier la oi adormite,

dor de păstor ce n-a țărmurit

dorințele-i dragi împlinite.

La vatra celestă,

în jar încălzesc

căni cu a laptelui neauă,

mulsă din țurțurii darnici și moi

de pașnice vaci,

ce rumeg’a cuvintelor roadă.

Și sănii de nori cu roibi visători

mână pe-a cerului zare,

în timp ce din hornuri se ‘nalță plăcut

a rugilor cale.

E iarnă cumplită și noaptea cu sori,

grăbită’n coline se lasă,

iar noi scuturându-ne pașii vioi

ne-adăpostim de ger

în a recunoștinței casă.