Societatea umană pretinde maturizarea cât mai rapidă a omului, ștergerea în alții a ceea ce e așa frumos și care a fost pierdut.  Lepădarea inocenței, asumarea cunoștinței.

Împărăția cerurilor pretinde lepădarea „maturizării” și asumarea copilăriei.  Domnul Isus, Domnul Împărăției Cerurilor, ne intrigă: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor!”, „Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pământul!”, „Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu!”, „Ferice de cei milostivi… Ferice de cei împăciuitori”…

„Isus a chemat la El un copilaș, l-a pus în mijlocul lor și le-a zis: ‘Adevărat vă spun că, dacă nu vă veți întoarce la Dumnezeu și nu vă veți face ca niște copilași, cu nici un chip nu veți intra în Împărăția cerurilor.  De aceea cricine se va smeri ca acest copilaș, va fi cel mai mare în Împărăția cerurilor.  Și oricine va primi un copilaș ca acesta în Numele Meu, Mă primește pe Mine.’”