A înflori într-un pământ uscat – Psalmul 63

Pământul uscat este locul dificil unde e încercat caracterul omului.  Atunci când condițiile sunt vitrege, oamenii pot deveni egoiști, închiși, cu spirit acut de conservare.  Orice altruism devine inutil și un fel de risipă.  Dăruirea este bine cenzurată iar frumusețea este dislocată de pragmatic.  Totuși, cei care își ancorează năzuințele în Dumnezeu pot să-și permită frumusețea și parfumul în cele mai crunte situații, căci această capacitate și-o primesc de la Dumnezeu.  Ei pot înflori și răspândi bucurie, căci izvorul tainic de unde acestea izvorăsc nu seacă niciodată.

Psalmul 63

Dumnezeule, Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine te caut!  Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine într-un pământ sec, uscat și fără apă.

Așa Te privesc eu în Locașul cel Sfânt, ca să-ți văd puterea și slava.

Fiindcă bunătatea Ta prețuiește mai mult decât viața, de aceea buzele mele cântă laudele Tale.

Te voi binecuvânta, deci, toată viața mea și în Numele Tău îmi voi ridica mâinile.

Mi se satură sufletul ca de niște bucate grase și miezoase și gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze, când îmi aduc aminte de Tine în așternutul meu și când mă gândesc la Tine în timpul priveghiurilor nopții.

Căci Tu ești ajutorul meu și sunt plin de veselie la umbra aripilor Tale.

Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijinește.

Dar cei ce caută să-mi ia viața, se vor duce în adâncimile pământului; vor fi dați pradă sabiei, vor fi prada șacalilor.

Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoșilor.