Mai întâi fac o schiță în cărbune, în care desenez umbrele mai importante. Apoi, cu un spray fixativ pentru cărbune, fixez schița.
Mai apoi, caut într-un prim strat de culoare să acopăr în întregime pânza, în așa fel ca să nu se vadă nimic din albul pânzei. (Aici mă ajută și un pui de porumbel. El acoperă partea de jos. 🙂 )
În final, (dacă este nevoie în straturi succesive) pictez iarăși imaginea, ajustând culorile pentru nuanța finală.
După ce se usucă pictura, aplic un strat (sau mai multe) de lac (varnish).
AQUARELE 
7 comments
Comments feed for this article
June 5, 2012 at 8:34 am
Camix
Iui, ce interesant! Îmi place să aflu cum ia ființă un tablou, o imagine etc. Mai ales chestiuni de compoziție a imaginii: a portretului, a peisajului.
LikeLike
June 5, 2012 at 7:39 pm
aquarele
Bun venit Camix!
Nașterea unui tablou (din punct de vedere al compoziției) depinde în mare măsură de personalitatea celui care îndrăznește să acopere albul pânzei sau al hârtiei. Unii sunt mai calculați, mai matematici, mai programați, alții mai spontani, mai haotici. Atunci când ai o comandă ești încorsetat de cerințele și exigențele celui care face comanda. (E greu să-ți imaginezi produsul final din mintea altui om!) Cazuri extreme găsești în perioada Renașterii când sub straturile de vopsea orice linie este programată și orice figuri, în orice poziție, calculate cu precizie matematică și după reguli de compoziție. În perioada modernă o extremă ar fi spontanul și neobișnuitul. Joackson Pollock ajunsese să lege de un cadru, deasupra pânzei, cutii cu vopsea, cărora le făcea „vânt” în diferite direcții și din care picura și se prelingea vopseaua. În general, ținta este realizarea unei armonii, a unui echilibru, deși chiar aceste lucruri pot fi încălcate pentru a sublinia un mesaj, o idee. Sunt câteva reguli simple, din care voi menționa câteva:
– un număr impar de obiecte,
– evitarea divizării dealungul axelor verticale sau orizontale,
– alegerea unui punct focal în apropierea intersecției a două linii, atunci când tabloul este împărțit egal în nouă părți,
– sunt diferite figuri geometrice ideale (ex.: triunghiul) în care încadrezi compoziția,
– înaintea unei fețe (ex. la portrete) trebuie să lași un pic de loc mai mult decât în spatele acesteia („Loc de fugă”)
– ochiul trebuie ajutat să se tot plimbe prin tablou, astfel (deși este un punct de atracție, un punct focal) privirea este îndreptată cu ajutorul liniilor, formelor, culorii să treacă de la un element la altul.
Mai sunt destule, însă mai menționez doar un principiu, deja amintit: e bine să ai un centru de atenție în care să se găsească luminile și umbrele cele mai puternice. Acest loc de atracție, de popas vremelnic, transmite de obicei, tema, subiectul, ideea principală.
LikeLike
June 6, 2012 at 12:02 am
aquarele
De ce fac mai întâi schița în cărbune?
Pentru că ea va transpare prin primul strat de culoare, astfel nu mai port grija desenului.
De ce acoper tot albul în prima mână?
Pentru că abia atunci poți cântări culorile. Ele interacționează unele cu celelalte. După prima mână îți dai seama cum trebuie să le ajustezi pentru a obține culoarea finală dorită. Albul, prin contrastul său poate să-ți dea impresia că o culoare este mai deschisă sau mai închisă, iar atunci când așezi o altă culoare lângă cea care stătea lângă alb, aceasta se poate schimba în percepție radical. De aceea e bine să așezi mai întâi culorile la locul lor și apoi să le ajustezi.
LikeLike
June 7, 2012 at 6:19 am
Camix
Mulțumesc!
Deci 9 linii. Se poate considera că e aceeași regulă a treimilor (de care am învățat la fotografie) dar mai complexă?
Treaba cu triunghiul, din nou, interesantă. Am văzut la un moment dat o scurtă analiză a tabloului lui Leonardo da Vinci, Virgin and Child with Saint Anne, asta e una din piesele principale de compoziție care e lăudată aici?
De loc înaintea feței personajului/ a personajului știam de la foto, iar, cu privire la ultima regulă menționată, am o întrebare. Am publicat odată niște tablouri care descriu crucificarea și aș vrea să vedeți dialogul purtat acolo (despre ultimele 2 tablouri) și să îmi spuneți părerea despre leading lines. Oare se aplică la acele tablouri sau nu?
http://camix.wordpress.com/2012/04/13/in-pictura-23/#comments
LikeLike
June 7, 2012 at 9:40 am
aquarele
Camix,
Nu 9 linii ci 4, câte 2 paralele pe verticală și 2 paralele pe orizontală, astfel se împarte pânza în 9 dreptunghiuri egale. La intersecția dintre linii sunt zone bune pentru centrul de atenție. La tabloul lui Balog punctul focal e pe soldații de jos/stânga, la Bruegel the Younger și Wouwerman este grupul de jos/dreapta. Se pot pune și în părțile de sus ale pânzei. Mai sunt compoziții în L pe toate direcțiile și multe altele sub mai multe forme sau linii de intersecție.
Cu privire la Bruegel și Wouwerman:
– la Bruegel (în opinia mea) privirea este direcționată forțat de la grupul focal prin instrumentul de tortură medieval (roata) spre crăpătura din nori și tangențial spre cruce, după care este preluată de panta muntelui și dusă spre cruci. Dacă n-ar fi acea (nefericită, spun eu ) prăjină privirea s-ar mișca în cercul de jos.
– la Wouwerman, liniile steagului și suliței ghidează privirea spre partea luminoasă a cerului, este preluată de fulgere și dusă pe la cruci, apoi preluată de personaje,, linia malului și detalii spre calul alb, iar de acolo iarăși pe același drum.
Răspunsul este Da. Se aplică la cele două tablouri.
Pentru că s-a ivit ocazia la tabloul din urmă, alte elemente principale ale compoziției sunt detaliile și figura umană/animală care au o mare putere de atracție și o „greutate” mare în crearea echilibrului. O figură umană sau un animal mic, potate contrabalansa un munte mare.
LikeLike
June 8, 2012 at 9:11 am
Camix
O, da, corect 9 părţi, nu linii!
Mulţumesc pentru privirea de insider, face lucrurile mai clare şi mă ajută să văd şi altfel.
LikeLike
June 8, 2012 at 6:22 pm
aquarele
Cu plăcere.
LikeLike