You are currently browsing the monthly archive for May 2012.
Aceste cuvinte au ieșit de pe buzele Domnului Isus Hristos, care ne îndeamnă să fim înțelepți ca șerpii și nevinovați ca porumbeii. M-am gândit cum s-ar traduce în viața omului acest sfat. De mai mulți ani, vreo două generații de porumbei (numiți de noi familia Mișu: D-l Mișu, D-na Mișu, Mișu Jr. etc) și-au făcut cuib și au crescut pui aproape de geamul nostru. La vremea meselor, venind și multele lor rude 🙂 am învățat câte ceva despre porumbei.
Porumbeii nu sunt desăvârșiți dar sunt blânzi. Ei niciodată nu ciupesc dacă îi prinzi în mână. Poate gem și scot sunete speriate, uneori se zbat puțin, dar niciodată nu ciupesc.
Porumbeii (masculii) când se întâlnesc încearcă să-și pretindă teritoriul. Un fel de ceartă :-). Însă disputa întotdeauna începe cu plecăciuni în fața celuilalt. Dacă celălalt nu pricepe mesajul, după o insistență îndelungă, atunci se pedepsesc cu bătăi scurte din aripi și cu un „tras de ciuful din spatele capului”. Niciodată nu încearcă să-și scoată ochii. Când ajung aici, unul cedează și se retrage. După aceea pot conviețui iarăși împreună.
Porumbeii sunt sociabili. Au învățat să fie blânzi și totuși să trăiască în comunitate! Zboară împreună, călătoresc împreună, caută hrana împreună.
Porumbeii se iubesc. Au mare grijă unul față de celălalt (mă refer în familie). Sunt altruiști. Sțiu ce-i place celuilalt.
Porumbeii știu să-și arate dragostea.
Porumbeii când au pui, îi hrănesc pe aceștia cu însăși hrana din gușa lor.
Când fac un cuib (sumar), doamna stă și domnul îi aduce bețișoare pe care aceasta le clădeste în jurul ei. El nu se supără când vreun bețișor este lepădat, ci aduce cu sârguință altele până doamna este satisfăcută.
Majoritatea porumbeilor trăiesc în familie („soț”, „soție”) până când moartea îi desparte.
Porumbeii clocesc ouăle împreună, cu schimbul și hrănesc și îngrijesc puii împreună.
Porumbeii își ocrotesc familia de intruși. Bărbatul îndepărtează pe alți masculi, femela le îndepărtează pe alte femele. Porumbeii țin la familia lor.
Despre șerpi știu mai puține.
Șerpii știu să-și facă locuința în locuri sigure: sub stânci, sub poduri, în pământ, locuri unde nu pot fi ușor ajunși.
Șerpii, când întâlnesc pe cineva se uită drept în ochi ca să citească gândurile și intențiile. Ei știu să discearnă în timp util.
Șerpii știu să se retragă atunci când vine o primejdie pe care nu o pot dovedi.
Șerpii mușcă la fundamentul adversarului. Dacă reușește să doboare temelia, a câștigat. Astfel ei mușcă picioarele cailor ca să doboare călărețul, mușcă piciorul omului ca să-l învingă pe acesta.
În viața de zi cu zi și în cea de familie, putem trage niște învățături pentru noi. Care ar fi acestea?
Odată, plimbându-mă prin Constanța, nu departe de Acvariu și Casino, am dat peste frumusețea orașului vechi. Am făcut câteva fotografii și una din ele a cerut să fie pictată în acuarele.
Omul fuge de Dumnezeu când îi merge bine, nu are destulă încredere că El îi dorește cu adevărat fericirea. Și păsările fug de om atunci când toate le merg bine. Însă, în timp de criză, omul vede că Dumnezeu este singurul vrednic de încredere în necazul său. Atunci se refugiază în brațele Sale și vede și își dă seama că El e bun, tandru și oferă adevărata libertate sub ocrotirea Sa.
Niciodată nu am văzut vreuna din păsările cerului, care zboară și cântă prin natură, să stea și să mă lase să o iau cu gingășie și drag în mâinile mele. Însă când lucrurile nu mergeau chiar bine, am văzut că și mierla și pitulicea pot sta liniștite în căușul palmelor mele.
Atunci, la greu, își dau seama că ești vrednic de încredere.
Deși liberă să plece a zăbovit mai mult timp, spre marea mea desfătare. Dacă un om se bucură de o așa încredere, cu cât mai mult Dumnezeu, Creatorul și iubitorul nostru, se bucură atunci când stăm ascultători și plini de încredere în brațele Sale pline de dragoste.
Cineva m-a rugat să-i pictez o copie după tabloul lui Eduard Detaille, Viva L’Emperator.
Am făcut schița în cărbune și m-am apucat de lucru.
Aici am ajuns și poate în vara aceasta îl termin.
Dacă poți, ține în mână un puiuț de găină. Când am ocazia cumpăr, îi țin câteva zile și apoi îi dăruiesc, atunci când puful face loc penelor.
Puiului îi place căldura și se va opri din piuitul strident și va piui liniștit până va adormi. Poți să le dai nume :-). Copiilor le plac puii, numai trebuie învățați să nu-i strângă prea tare (să-și țină iubirea în stăpânire). 🙂
Chiar și în necazurile noastre, Dumnezeu pune ceva frumos.
De exemplu, s-a „prins” fideaua de fundul cratiței – necaz – dar a lăsat ceva frumos în urmă.
Au fost oameni torturați și nedreptățiți pentru credința lor în Domnul Isus Hristos. Mulți dintre ei au lăsat în urma lor, în necaz, un parfum de bunătate și iertare față de dușmanii lor. Alții în suferința lor adâncă au ales să facă bine altora. Iar în alții, necazul a sădit o asemenea răbdare blândă, care te încântă și copleșește atunci când o întâlnești.
Mai întâi trebuie să găsești un peisaj care ți-ar place să-l pictezi sau care are ceva interesant și îți atrage atenția. Un peisaj care are un punct de atracție, un punct focal, cu lumini și umbre, sau unul care are un număr impar de obiecte dispuse asimetric. Aici pictorul mai poate deplasa unele elemente pentru o mai bună compoziție și, cu siguranță, poate elimina elemente care nu aduc nimic semnificativ picturii.
Apoi vine instalarea rapidă a șevaletului și pregătirea materialelor. (Ce repede se schimbă umbrele și trec norii frumoși!…
Urmează apoi o schiță rapidă în cărbune, cu umbrele principale și fixarea acesteia pe pânză cu spray fixativ. Se poate face schița și din pensulă, cu o culoare mai neutră diluată bine cu terebentină (siena, burt umber). Aceasta nu mai necesită fixare, se poate picta peste ea direct. E bine să faci și o fotografie de referință pentru ajustări și completări în atelier.
Dacă schița este bună, poți începe rapid cu acoperirea umbrelor și unde este cazul (mai mult când pictezi cu pensule vs. cuțit) să eviți zonele cu lumini și culori deschise, transparente. În cuțit lucrurile sunt mai ușoare întrucât poți acoperi mai ușor o culoare închisă sau o poți rade și înlocui.
Uneori, trebuie, din lipsă de timp să te mulțumești cu un tablou neterminat. Totuși, exercițiul acesta îți dezvoltă capacitatea de a fi selectiv și de distinge culorile din natură. Merită să încerci!
De multe ori viața omului este cuprinsă de furtună. În încercarea cea mai grea a vieții strigi către Dumnezeu să te scape. Atunci când te scapă este bine să-I mulțumești pentru binefacerea pe care El ți-a făcut-o.
Psalmul 107 ilustrează aceste situații ale vieții și atitudinea potrivită atunci când le depășim.
„Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!” Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i-a izbăvit El din mîna vrăjmaşului, şi pe cari i-a strîns din toate ţările: dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela mare. Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui. Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei. Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; i-a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într’o cetate de locuit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd. Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare, pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt. El le-a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i-a ajutat. Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. I-a scos din întunerec şi din umbra morţii, şi le-a rupt legăturile. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Căci El a sfărîmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier. Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi. Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii. Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor; a trimes cuvîntul Său şi i-a tămăduit, şi i-a scăpat de groapă. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Să-i aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie. Ceice se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului. El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei. Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa. Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor.
A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s’au potolit. Ei s’au bucurat că valurile s’au liniştit, şi Domnul i-a dus în limanul dorit. O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor! Să-l înalţe în adunarea poporului, şi să-l laude în adunarea bătrînilor! El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat, ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei. Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape. Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea; însămînţează ogoare, sădesc vii, şi-i culeg roadele. El îi binecuvintează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele. Dacă sînt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă, El varsă dispreţul peste cei mari, şi-i face să pribegească prin pustiuri fără drum, dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme. „Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!” Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.
Mergând prin pădurea din împrejurimile Buștenilor, am găsit aceste ciuperci. Aproape convins că sunt bune le-am cules. Pe drum însă, o femeie binevoitoare m-a avertizat că nu sunt comestibile. Atunci, dezamăgit, le-am „mâncat” din creion.
Omul a fost creat de Dumnezeu să fie fericit în Grădina Edenului. Ce s-a întâmplat?
Era o singură condiție a fericirii: omul să nu mănânce din pomul cunoștinței binelui și răului, pom sădit chiar în mijlocul grădinii. Ispitit de diavolul, acesta a mâncat, păcătuind astfel, și a fost izgonit din grădină. Întreg pământul a început din pricina aceasta să decadă. Totuși, înainte de izgonirea sa, Dumnezeu i-a făcut omului o promisiune ce avea să fie în stare latentă până la venirea lui Isus Hristos, o promisiune că sămânța femeii va zdrobi capul șarpelui și va mântui omenirea din păcatele ei. Acest fapt istoric a inspirat pictura de mai sus unde pe stâncă, în stânga, este șarpele cel vechi iar în dreapta, în stare latentă Adam, Eva, și Hristos cel răstignit ce avea să vină. În fundal este sabia învăpăiată ca o lumină, iar jos Adam și Eva părăsind Grădina Edenului.
Dacă dorești întreaga istorisire citește mai jos. Sunt două capitole din Biblie, o lectură mai lungă dar interesantă.
Gen 2:1 Astfel au fost sfîrşite cerurile şi pămîntul, şi toată oştirea lor.
Gen 2:2 În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfîrşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S’a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
Gen 2:3 Dumnezeu a binecuvîntat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentrucă în ziua aceasta S’a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.
Gen 2:4 Iată istoria cerurilor şi a pămîntului, cînd au fost făcute.
Gen 2:5 În ziua cînd a făcut Domnul Dumnezeu un pămînt şi ceruri, nu era încă pe pămînt nici un copăcel de cîmp şi nici o iarbă de pe cîmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pămînt şi nu era nici un om ca să lucreze pămîntul.
Gen 2:6 Ci un abur se ridica de pe pămînt şi uda toată faţa pămîntului.
Gen 2:7 Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărîna pămîntului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s’a făcut astfel un suflet viu.
Gen 2:8 Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
Gen 2:9 Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pămînt tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mîncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Gen 2:10 Un rîu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
Gen 2:11 Numele celui dintîi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
Gen 2:12 Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
Gen 2:13 Numele rîului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
Gen 2:14 Numele celui de al treilea este Hidechel: el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea rîu este Eufratul.
Gen 2:15 Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s’o lucreze şi s’o păzească.
Gen 2:16 Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănînci după plăcere din orice pom din grădină;
Gen 2:17 dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.”
Gen 2:18 Domnul Dumnezeu a zis: „Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el.”
Gen 2:19 Domnul Dumnezeu a făcut din pămînt toate fiarele cîmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
Gen 2:20 Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor cîmpului; dar, pentru om, nu s’a găsit niciun ajutor, care să i se potrivească.
Gen 2:21 Atunci Domnul Dumnezeu a trimes un somn adînc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
Gen 2:22 Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Gen 2:23 Şi omul a zis: „Iată în sfîrşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, pentrucă a fost luată din om.”
Gen 2:24 Deaceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
Gen 2:25 Omul şi nevasta lui erau amîndoi goi, şi nu le era ruşine.
Gen 3:1 Şarpele era mai şiret decît toate fiarele cîmpului pe cari le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: „Să nu mîncaţi din toţi pomii din grădină?”
Gen 3:2 Femeia a răspuns şarpelui: „Putem să mîncăm din rodul tuturor pomilor din grădină.”
Gen 3:3 Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: „Să nu mîncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi.”
Gen 3:4 Atunci şarpele a zis femeii: „Hotărît, că nu veţi muri:
Gen 3:5 dar Dumnezeu ştie că, în ziua cînd veţi mînca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscînd binele şi răul”.
Gen 3:6 Femeia a văzut că pomul era bun de mîncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mîncat; a dat şi bărbatului ei, care era lîngă ea, şi bărbatul a mîncat şi el.
Gen 3:7 Atunci li s’au deschis ochii la amîndoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri din ele.
Gen 3:8 Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei: şi omul şi nevasta lui s’au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Gen 3:9 Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: „Unde eşti?”
Gen 3:10 El a răspuns: „Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentrucă eram gol, şi m’am ascuns.”
Gen 3:11 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mîncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănînci?”
Gen 3:12 Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lîngă mine, ea mi-a dat din pom şi am mîncat.”
Gen 3:13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m’a amăgit, şi am mîncat din pom.”
Gen 3:14 Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: „Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe cîmp; în toate zilele vieţii tale să te tîrăşti pe pîntece, şi să mănînci ţărînă.
Gen 3:15 Vrăşmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămînţa ta şi sămînţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcîiul.”
Gen 3:16 Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţinea după bărbatul tău, iar el va stăpîni peste tine.”
Gen 3:17 Omului i-a zis: „Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mîncat din pomul despre care îţi poruncisem: „Să nu mănînci deloc din el,” blestemat este acum pămîntul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
Gen 3:18 spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănînci iarba de pe cîmp.
Gen 3:19 În sudoarea feţei tale să-ţi mănînci pînea, pînă te vei întoarce în pămînt, căci din el ai fost luat; căci ţărînă eşti, şi în ţărînă te vei întoarce.”
Gen 3:20 Adam a pus nevestei sale numele Eva: căci ea a fost mama tuturor celor vii.
Gen 3:21 Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele.
Gen 3:22 Domnul Dumnezeu a zis: „Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscînd binele şi răul. Să-l împedecăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mîna, să ia şi din pomul vieţii, să mănînce din el, şi să trăiască în veci.”
Gen 3:23 Deaceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pămîntul, din care fusese luat.
Gen 3:24 Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, cari să învîrtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
Când ai ceva pe conștiință, când te simți cu „musca pe căciulă”, trebuie să te ferești și umbli cu „frica în sân”.
Când știi că nu faci bine, faci lucrurile pe furiș, de teamă să nu fii văzut sau surprins.
Dumnezeu însă vede orice faptă a omului. Iar omul cu conștiința pătată se comportă ca un șoarece hoț. El este văzut și din interior, acuzat și împovărat. Relațiile lui cu ceilalți oameni suferă, pacea interioară este măcinată. Mai este speranță? Da! Dumnezeu a găsit o cale pentru conștiința vinovată. O cale de împăcare. Dumnezeu a plătit pentru vinovăția omului, trimițând Fiul Său, Isus Hristos, să moară pe cruce în locul nostru, ca noi, dacă ne mărturisim păcatele, El să ne ierte și să ne curățească. Să poți fi din nou om. Să poți umbla iarăși cu fruntea sus, în lumină, fără frică.
(L-am desenat după un șoricel de pe internet.)
Încet tehnologia a îndepărtat omul de pe scena muncii. Adevărata lui trudă era mult mai evidentă atunci când săpa cu cazmaua sau tăia cu toporul, decât când ară cu tractorul sau taie cu moto-fierăstrăul. Sudoarea aceea, mușchii încordați, fața arsă de soare, palmele cu bătături, încălțările uzate…
La fel este și cu locomotivele. Când funcționau cele cu aburi, auzeai sforțarea, pufăitul, vedeai bielele cum își încordează mușchii… oftatul lor se ridica rotocoale în aer, iar șuieratul lor îți infiora șira spinării. Erau enigmatice, pline de nituri, țevi, mici leviere, manete și robinete. Cineva trebuia să le știe rostul la toate. Locomotiva știa ce-i nevoia. Avea nevoie din când în când de apă și de cărbuni. Trebuia curățată. Cineva trebuia să-i intre în măruntaie și să-i oblojească durerile.
Acum lucrurile sunt mascate frumos iar truda omului nu se mai vede în frumusețea ei.
Chiar dacă astăzi suntem mai sofisticați, totuși depindem de Dumnezeu pentru alimentarea și întreținerea noastră :-). Deși omul trudește, nu mai este admirat. Totuși, Dumnezeu este Cel care le vede pe toate și poartă de grijă la toate.
Cine are ochi să vadă, poate observa ușor că este înconjurat peste tot și în tot timpul de frumusețe. Frumusețea unui nor, a unei brize. Frumusețea unui răsărit de soare sau a apusului său. Un cântec de pasăre, un foșnet de ram, zborul unui porumbel. Frumusețea unui metal ce lucește, frumusețea unei mâini care mângâie.
Chiar și iarna găsești atâta frumusețe. Unii o calcă în picioare și nici nu o bagă în seamă.
Am fost fascinat de florile de gheață care se formează sub o mână nevăzută.
Chiar așa, absurdul, neantul, nimicul crează așa ceva?
Și ele apar pentru puțin, pentru a bucura un ochi atent și apoi dispar. Cine este așa larg la pungă cu atâta frumusețe?
Da, există un Dumnezeu care iubește frumosul și ne face și nouă parte din frumusețea Lui.
La fel ca la școală, cărțile sunt un bun început și la desen. Ele stau pe loc, sunt similare și totuși au caracterul lor aparte.
Cea mai bună carte pe care am citit-o este Biblia. În copilărie au fost cărți pe care le-am citit de mai multe ori. Winetou de Karl May, cred că am citit-o de vreo cinci sau mai multe ori. Însă am lăsat-o (cele 5 volume) deoparte pentru totdeauna, căci începeam să mă plictisesc. Știam deja ce avea să urmeze, nu îmi mai aducea nici fascinație, nici încântare.
Cu Biblia este altfel. Am citit-o de mult mai multe ori decât Winetou și mereu mi se pare interesantă. Mereu descoper lucruri noi. E o carte vie, vorbește vieții, situațiilor felurite ale acesteia. Dă înțelepciune. E un manual bun pentru a învăța cum să-ți trăiești și folosești viața. Partea cea mai extraordinară este că are răspunsuri pentru problema omului cea mai acută: suferința. După ce îți dă răspunsuri, îți dă și speranță. Încearc-o și tu!
Sunt unele animale, precum porcul, care se avântă cu toată ființa în mâncare :-), fie bună, fie rea. Sunt unele vietăți, precum nutria sau veverița, care iau mâncarea în lăbuțele lor, o analizează bine, gustă din ea și o mănâncă cu discernământ. În modul acesta, ele mănâncă ceea ce este bun; însă au și capacitatea de a veghea asupra siguranței lor. Sunt vigilente. Pe porc, dacă își bagă capul cu totul în lăturile din troacă, poți cu ușurință să-l tragi de urechi (așa cum făceam când eram copil și mergeam pe la bunici 🙂 .)
A fost odată, într-una din bătăliile purtate de poporul Israel cu dușmanii lor, o selectare riguroasă a oștenilor capabili de a purta lupta. Este vorba de lupta lui Ghedeon cu madianiții. Dumnezeu îi spune lui Ghedeon să-i pogoare pe toți la apă și să-i aleagă doar pe cei care vor bea apă stând în picioare, ducându-și apa la gură în căușul palmei și vor „lipăi apa cu limba” și să renunnțe la cei care vor bea apă stând în genunchi. Aceștia care stăteau în picioare erau mereu în alertă, gata pentru orice atac.
A trăi o viață creștină este o situație similară. Cei care se cufundă în viața aceasta fără grijă și fără conștiența răului care pândește sufletul omenesc sunt usor de surprins și de biruit. Ei nu discern între bine și rău. Cei care își duc viața cu discernământ, veghează, sunt alerți și gata de luptă împotriva răului care apare pe calea vieții.
Inspirat de o carte poștală, am pictat Cetatea de Scaun a Sucevei.
Nu poți îmbătrâni frumos dacă nu trăiești viața frumos. Dacă în viață alegi frumosul și lucrurile alese aceste-ți vor pune o amprentă pe fața și sufletul tău. La bătrânețe se va vedea.
Am învățat lucrul acesta privind adesea pe o doamnă simplă, în vârstă, care a iubit florile și a îmbătrânit frumos împreună cu ele.
Cosașul poate fi de o frumusețe rară. O îmbinare excelentă de culori și un design uluitor. O plăcere de prins și privit pentru copii.
O plăcere de desenat. O întâmplare nu poate crea un astfel de aparat de luptă și de zbor! Există un Creator!
AQUARELE 
Recent Comments