Cunosc pe cineva care, adolescent fiind, se îndrăgostise de o fată frumoasă dar necredincioasă.  Tinerelul era crescut în dragoste de Dumnezeu și de Isus Hristos Mântuitorul oamenilor.  Știa să cânte la mandolină.  Avea o mandolină destul de veche, ce părea să aibă vreo 100 de ani atunci când i-a fost adusă de cineva tocmai din Kiev.  Mai târziu, fiind la o vârstă înaintată povestea:

„Învățasem să cânt la mandolină și, în fața geamului unde locuiau [mama și fata], adesea cântam cântări religioase, să audă și dânsa, să i se trezească simțămintele, dar totul era zadarnic.  Într-o zi, printr-un coleg, vine și-mi spune că mamă-sa îmi plătește numai să nu mai cânt, iar ea îmi dă și dânsa doi bani ca să mă las de aceste cântări.  Am rămas rușinat și cu un junghi în inimă și n-am mai cântat în locul acela.”

Bietul băiat, umilit și cu inima zdrobită a plecat.  De cântat la mandolină s-a lăsat.

Timpul a trecut, iar Dumnezeu i-a vindecat inima și l-a binecuvântat mai târziu cu o soție mai frumoasă și credincioasă.  Mandolina a fost împrumutată pe la diverși amatori și a primit-o înapoi cu gâtul zdrobit, bătut în cuie, prins cu holzșuruburi.  Așa a stat mandolina și a așteptat cam 65 de ani, prăfuită și uitată.

Am văzut mandolina, i-am cerut-o, am reparat-o și acum poate cânta din nou.

De multe ori în viața noastră pare că totul este pierdut, dar în timp Dumnezeu poate repara o viață zdrobită astfel ca aceasta să poată cânta din nou.